Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:36 26 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Caracicula, Ulmul Negru şi alte vechi legende ale peşterii de la Limanu

ro

06 Jan, 2020 00:00 1258 Marime text

Cea mai mare peşteră a Dobrogei este învăluită de numeroase mituri, multe dintre ele prezentate intens în ultimele decenii (ex: legenda peşterii Keiris - referitoare la regele get Dapyx şi la cucerirea romană a Dobrogei sau legenda potrivit căreia păstorii ar fi mers cu turmele prin peşteră, până tocmai în Bulgaria etc). Alte mituri, cunoscute mai bine în perioada interbelică, au fost însă mai puţin mediatizate. Din fericire, ele însă nu s-au pierdut şi au supravieţuit vremurilor, ascunse în paginile prăfuite ale ziarelor păstrate prin arhive şi biblioteci.
 

 
Într-una dintre aceste gazete, mai exact în cotidianul constănţean „Marea Neagră”, am dat peste un articol extrem de interesant semnat Em.Freylag şi publicat pe data de 16 noiembrie 1924. Gazetarul le povesteşte cititorilor impresiile sale după o călătorie făcută la Caracicula, o comună urbană aflată în sudul judeţului Constanţa.
 
Caracicula (n.a. uneori apare sub forma Caracicola) nu este altceva decât numele vechi al localităţii Limanu. Oficial, această aşezare a fost înfiinţată de etnici turci în anul 1863. După aproximativ un sfert de secol, în 1887 aici s-au aşezat şi 35 de familii de germani veniţi din Basarabia dar aceştia au părăsit zona în 1894. La Caracicula s-au stabilit apoi românii, majoritatea originari din stânga Dunării, din Muntenia, zona judeţului Vlaşca (unitate administrativă azi desfiinţată şi care îşi avea reşedinţa la Giurgiu).
 
Cu ocazia călătoriei sale, Freylag merge să viziteze şi peştera Caracicula, cunoscută noua astăzi sub numele de Peştera Limanu, sau La Icoane. Peştera era celebră încă din vremurile acelea, fiind deja studiată (parţial) de către oameni de ştiinţă, precum istoricii Grigore Tocilescu (în 1902) şi Oscar Tafrali, etnograful Alexandru Tzigara-Samurcaş sau biologul Traian Săvulescu.
 
Freylag merge la peştera Caracicula şi povesteşte: „La un kilometru de sat, într-o vale, erau trei pietre mari, frumos aşezate. Între ele, intrarea în peşteră... se intră greu, doar pe brânci, apoi, după câţiva metri de mers târâş, se lărgeşte... E şi o baltă, apoi multe ganguri, încăperi numeroase, un adevărat labirint... Nu are stalacmite (n.a. stalagmite) şi stalactite...”. Freylag nu reuşeşte să vadă decât o mică parte a uriaşei peşteri, care avea să fie cu adevărat cercetată şi cartografiată de către speologi abia începând din anul 1958.
 
Contrariat şi dornic să afle mai multe despre poveştile legate de această peşteră, Freylag merge la cârciuma din sat, unde stă de vorbă cu localnicii, cei mai mulţi dintre ei vârstnici. Unul dintre aceştia, un „unchiaş” îi spune că numele localităţii, Caracicula, este de origine turcească şi că se traduce drept Ulmul Negru. Bătrânii din localitate povesteau că pe vremuri, în jurul lacului Mangalia, în zona viitoarei vetre de sat ar fi existat o deasă pădure de ulmi. Dintre aceştia, cel mai falnic era un ulm negru. Când au întemeiat satul Caracicula, tătarii au botezat aşezarea după copacul cel mândru şi cu coroană stufoasă. Ce s-a întâmplat cu acel ulm negru, sătenii nu ştiau să mai spună... poate că a fost tăiat sau poate vreun fulger l-a distrus în vreo noapte furtunoasă... N-a mai rămas nimic de pe urma lui, doar amintirea... şi numele aşezării...
 
Una dintre vechile legende de la Caracicula care au ajuns la noi graţie lui Freylag este cea potrivit căreia, în vechime, în adâncurile peşterii-labirint ar fi trăit un taur uriaş. Acesta ieşea din peşteră doar o singură dată pe zi, la orele douăsprezece, pentru a paşte iarba grasă din  împrejurimi şi pentru a bea apă din lac.
 
Și pe atunci, prin satele din zonă se vorbea că peştera ar fi plină de aur iar visul de înavuţire îi orbea pe mulţi. Aşa s-a întâmplat şi cu un bulgar îndrăzneţ, care s-a gândit să se ia după taurul uriaş, care ştia de bună seamă toate cotloanele întortocheate ale peşterii. O variantă a poveştii spune că bulgarului i-ar fi reuşit planul şi că a doua zi ar fi ieşit din grotă aducând cu el o mulţime de galbeni găsiţi cine ştie în ce ungher. Alţii însă povesteau exact pe dos: cum că bulgarul nu s-ar mai fi întors vreodată de acolo, chiar dacă a doua zi taurul cel uriaş fusese văzut ieşind iarăşi la adăpat.
 
Un tânăr turc a auzit de povestea cu bulgarul îmbogăţit peste noapte şi s-a hotărât să îi calce acestuia pe urme. Abia se însurase de trei zile dar era supărat că nu are destui bani pentru a-şi ridica o gospodărie aşa cum şi-o visase. Se spune astfel că tânărul turc s-a pus la pândă lângă intrarea din peşteră şi a aşteptat să iasă din adâncuri taurul cel uriaş. După ce acesta s-a adăpat, s-a întors în peşteră iar omul l-a urmat pe dată. Turcul nu s-a mai întors niciodată printre ai lui...
 
Poveştile legate de comori au făcut mereu ca Peştera Caracicula (Limanu, La Icoane) să fie un magnet pentru temerari şi pentru aventurieri. Mulţi s-au avântat în labirint, dar fie nu au mai văzut soarele niciodată, fie au revenit osteniţi şi la fel de sărmani precum intraseră, dar şi abătuţi fiindcă nu găsiseră tezaurul aşteptat. O poveste de felul acesta, auzită de Freylag în cârciuma din Caracicula făcea referire la un cioban. Se spune că acesta ar fi intrat în peşteră, însoţit doar de câinele său. De întors la lumină s-a întors doar animalul, care nu a putut spune nimănui ce i s-a întâmplat stăpânului său.
 
Mulţi dintre cei care în epoca interbelică intrau în Peştera Caracicula şi reuşeau în cele din urmă să se întoarcă afară, la lumină, erau adesea înfricoşaţi, cuprinşi de o teroare fără seamăn. Unii dintre ei  credeau că peştera ar fi stăpânită de duhuri rele, ale căror voci nelumeşti (vaiete şi strigăte) se aud peste tot, prin galerii. Duhurile şuierau, te vrăjeau şi te făceau să rătăceşti calea, ducându-te prin cotloane nebănuite. Alţi temerari care supravieţuiseră drumului în peşteră vorbeau despre un mit vechi de când lumea, cel al unui paznic al peşterii, fost preot al lui Zalmoxe (Zalmoxis, Zamolxe etc) şi care îşi trăia acolo nemurirea, de mai bine de două mii de ani. Acesta, pentru a proteja galeriile, îi amăgea cu vocea sa pe nechibzuiţi, atrăgându-i pe drumuri neumblate, de unde nu te mai puteai întoarce niciodată.
 
Lui Freylag i s-a mai spus că cei ce intră în peştera Caracicula au o singură şansă de scăpare: trebuie să ai inima curată pentru că doar aşa paznicul peşterii te va lăsa în pace şi te vei putea întoarce la suprafaţă...
 
Acestea sunt legendele peşterii Caracicula, aşa cum erau ele cunoscute în anii 20, acum aproape un veac. De atunci, s-au născut multe altele, s-au mai consumat şi alte tragedii iar povestea ei s-a îmbogăţit de la an la an.... Astăzi, în peştera numită acum Limanu nu mai pot intra decât oamenii de ştiinţă... Legendele sale, cu comori blestemate şi cu duhuri rele ce te amăgesc vrând să te ducă pierzaniei mai sunt însă spuse, şi probabil, nu vor dispărea niciodată...
 

Bibliografie

 
Em. Freylag - „De-a lungul Dobrogei: Caracicula, Peştera din vale şi legendele ei” articol publicat în ziarul „Marea Neagră” pe data de 16 noi 1924, nr. 80, an II
 
Margareta Dumitrescu, Traian Orghidan, Jana Tanasachi, Maria Georgescu - „Contribuţii la studiul monografic al Peşterii de la Limanu” 1965
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    

Sursa foto: M. Dumitrescu, Tr. Orghidan, J. Tanasachi și M. Georgescu - „Contribuții la studiul monografic al Peșterii de la Limanu“, Institutul de Speologie „Emil Racoviță“, București 1965
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Oraşul Constanţa în epoca interbelică. File din jurnalele vremii (VI): Prinderea unei fioroase bande de tâlhari şi povestea prinţesei din lupanar

 

Comentarii








Cele mai recente postari