Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:52 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

umblat.ro Șușoteală lângă o ceașcă de ceai

ro

11 Feb, 2016 16:28 4780 Marime text

Casa spre care tocmai mă îndrept își duce anii mândră. A fost construită în scurta perioadă de pace dintre cele două războaie mondiale, la 1934. E un spațiu pe lângă care studenții de la Facultatea Ovidius, din Constanța, trec des. Poate că unii dintre ei, cei mai puțin grăbiți, i-au și bănuit metamorfoza. Public, clădirea de pe Bulevardul Mamaia și-a arătat noua față abia la sfârșitul lunii ianuarie, după o perioadă de renovări.

Intrarea clădirii a rămas neschimbată

Luna trecută însă, orele epuizante de face lifting și înfrumusețare s-au încheiat, iar pe Mamaia 118 s-a deschis prima ceainărie-cafenea din Constanța, loc dedicat boemilor, oamenilor care vor să socializeze, într-un spațiu ce pare modelat dintr-un impuls de creativitate.

De fapt, nimic nu e aruncat la întâmplare. Clădirea în sine a făcut obiectul unei adevărate vânători, care a durat doi ani de zile. Alexandra și Codruț, cei doi tineri care și-au dat examenul în antreprenoriat cu acest spațiu, rescriind trecutul în prezent, și-au dorit să ofere constănțenilor propria Grădină Verona sau Edenul, din capitală.

În 2013, au găsit clădirea care astăzi găzduiește Șușote, spațiul ce combină stiluri și elemente de design, pliindu-se pe cele mai variate personalități. Acela a fost momentul când planul lor a început să prindă contur. Doi ani de zile, Alexandra și Codruț au strâns idei, au adunat informații, au făcut bugete și apoi le-au refăcut. Când în sfârșit casa a fost scoasă spre închiriere, cei doi n-au ezitat. Au semnat contractul cu proprietarii și s-au apucat de muncă.


Au făcut totul împreună, de la zero, devenind practic zugravi/proprietari de cafenea, alternând între zugrăvitul pereților și vizitele birocratice, pentru obținerea actelor necesare.

Toată forfota aceasta nu se vede nicicum în interiorul Șușote, un loc cald și primitor. Cele trei camere ale casei pot fi fiecare luate ca spații de sine stătătoare, dar totuși complementare.



„Prima cameră se numește Camera Color. E un loc pentru studenți, dar nu numai pentru ei”, îmi spune Alexandra, în timp ce așează în fața mea ceaiul cu miros puternic de cuișoare și scorțișoară. Lângă el, am primit o mică delicatesă: lokum (rahat turcesc) din morcov și din migdale, pe care Alexandra îl are de la o prietenă d-ale sale, venită de curând din Turcia. “Noi vrem să ne răsfățăm clienții. Așa că dacă primim ceva, preferăm să împărțim cu ei”.

Continuarea pe: blog.umblat.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii