Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:33 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

deieri-deazi.blogspot.com Poveste din Tuzla. Fântâna Nehibéi

ro

19 Oct, 2018 16:38 1132 Marime text
Vă invit să ne continuăm împreună călătoria prin locurile pline de farmec ale României Mari de altădată. Însoțind reporterii interbelici am vizitat împreună Turtucaia – oraşul pictorilor, am citit câteva dintre legendele Cavarnei și poveştile insulei dispărute – Ada Kaleh sau am aflat despre  femeile cu crucea tatuată  în frunte din Cadrilaterul românesc. 
 
Case din Tuzla în anul 1932
Astăzi vom face împreună o vizită în Tuzla tătărască a anului 1932, însoțiți fiind de reporterul Ion Tic al revistei “Ilustrațiunea Română”. Nu ne va fi ușor însă să aflăm poveștile acestor locuri. Ali Mustafa, birjarul care ne duce spre aceste locuri ne atenționează că “vizita la ai lui nu este tocmai ușoară, pentru că sătenii tătari, deși blajini, sunt cam sălbateci și nu se amestecă cu orășenii nici măcar în vorbă; că un aparat fotografic într’un sat uitat în fundul Dobrogei, ar face o adevărată revoluție și că dacă vreau să iau note și fotografii trebuie să fiu gata de fugă.” Ne apropiem totuși, plini de curiozitate, de această veche așezare și de bordeiele ei pitorești făcute din lut frământat cu paie: “Iată Tuzla tătărască. În bătaia soarelui, bordeiele par bulgări de aur mat pe care o mână nevăzută i-a modulat în zeci de forme curioase. Dintr'un cuptoraș de pâine - mai toate locuințele au asemenea cuptorașe - un pui de tătar țâșnește ca o lăcustă din iarbă: a sărit drept în brațele unei femei cu șalvari. Copilul râde satisfăcut. A trecut primejdia “albilor". Femeia cu șalvari, în ușa bordeiului, contrariată de vizita noastră destul de bizară și de inexplicabilă, prinse puiul la sân, în timp ce, din ochii ei de pisică, ne aruncă fulgerul unei priviri de mânie.” Trecem în grabă pe lângă “geamia-degetar – cea mai mică geamie din țară” și ne lăsăm apoi pașii să ne poarte spre singurul loc în care vom putea afla poate, poveștile locului:
 
"Geamia-degetar" din Tuzla, cea mai mică geamie
 din România interbelică
În loc de cârciumă, tătarii Tuzlei au, după obiceiul turcilor, o cafenea. O minusculă și plăcută cafenea într’o căscioară în a cărei tindă la mese odihnesc ciolanele câtorva bătrâni... În cafeneaua lui Cadâr-Veli, maestrul filigeanelor, fiecare tătar are dreptul să doarmă pe scaun cât poftește; aici, ca într’un creier mic de pește, viața pulsează somnolent, în reveriile unui aer încărcat de visuri și de… pilaf. Nimic din clocotul vieții; o cafea, două, trei, o duzină de țigări. Tuzla tătărască și-a lărgit orizontul, dincolo de mare, în lumea visurilor și a poveștilor orientale. Totuși, în cafeneaua lui Cadâr-Veli, tătar și el din partea locului, am putut auzi istorioare trăite în acest colțișor tătărăsc uitat în preajma mării; aici, în minuscula cafenea a satului, Satulă, Amet și Manu, bâtrâni tătari, mi-au povestit întâmplări din viața satului în care românii și bulgarii nu se amestecă cu nici un chip.
(…) Satulă și Amet, bătrânii mei pe care-i lăsasem dormind, nu s'au deșteptat încă. Ali îi trezește cu destulă dibăcie. Este o întreagă artă să-i trezești fără să se supere. În cele din urmă tătarul cu barba albă se deșteaptă, deschizând alene un singur ochi cu care mă privea cu neîncredere și cu dispreț…
- Ei, Satulă, spune-mi ce a fost Nehibé?
Surprins de un amănunt atât de precis pe care nu-l putea cunoaște un simplu drumeț, Satulă mă măsură de sus până jos...
- Atuncea știi…
- Nu, nu știu povestea. Dar l-am văzut pe Arif plângând…”
 
Fântâna blestemată
 
Satulă oftă, se propti mai bine pe cotul pe care dormise până atunci și începu:
“ - Dacă Alah ar fi fost pe pământ când a murit Nehibé, ar fi plans și el. Nehibé era cea mai frumoasă fată a satului. Arif umbla zadarnic după comori, câtă vreme Alah îi dăruise una cum n'a avut vreodată un tătar: o fată cu părul de mătase neagră, cu ochii care scânteiau ca stelele, cu trupul mlădios ca trestia. Dar Arif era un păcătos. Lângă fântâna pe care o vezi astăzi, era o alta de care se slujeau numai tătarii noștri. Sfătuit de necuratul, Arif începu să umble cu buruieni și farmece, pentru a descoperi o comoară în peretele fântânii.
 
La cafeneaua satului, bâtrânul Satulă povestește
 misterul fântânei blestemate...
Sătenii văzură, cu groază, cum după miezul nopții Arif, însoțit de o babă și de un cocoșat, vrăjeau apa fântânii din care se ridicau limbi de foc. În sat se petreceau lucruri misterioase pe care nici cadiul, nici hogea, nici bătrânii nu și le puteau explica. Până într’o zi, când o nenorocire lovi bordeiul lui Arif.
 
Frumoasa Nehibé merse pentru întâia oară la petrecere, la Tatlageac. Acolo văzu din întâmplare un marinar creștin care o fermecă cu privirea. Marinarul dispăru repede, de teama tătarilor care nu permiteau amestecul altora în petrecerile lor. În inima fetei se aprinse însă un foc nepotolit care îi suci mințile. Părinții o păzeau destul de bine. Aisé, o bună prietenă, îi mijloci prin farmece să poată vedea, în fiecare seară cu lună, icoana marinarului în apa fântânii. Într’adevăr, Nehibé șezând la fântână, vedea în luciul apei chipul iubitului, căruia îi spunea tot ceea ce inima ei îndurerată putea să-i vorbească. Câteodată cânta, cum numai dragostea ei neștiutoare și curată putea să cânte… Oamenii ascultau de departe cântecele minunate, pe care nu le mai auziseră vreodată; cântece de durere și de dragoste, pe care o putere misterioasă i le inspira...
 
Când dragostea înfierbântă și mai tare nevinovata ei minte, prietenele ei mai mari, Momrié și Zila, încercară să-i arate primejdia drumului. Dar totul fu în zadar. Nehibé nu mai trăia decât pentru apa fântânii în care vedea, în fiecare seară, chipul ispititor al marinarului care-i cucerise inima... Acolo își trăia traiul, dusă cu gândurile într'o altă lume, până la miez de noapte, când duhurile rele care aprindeau comoara o alungau. Chinurile ei ar fi ținut până cine știe când, dacă într’o seară nu s'ar fi întâmplat nenorocirea care i-a curmat firul vieții.
 
"La arman" în Tuzla interbelică
Nehibé auzea pentru prima oară, din adâncul apei, glasul fermecat al marinarului. O chema ispititor o voce dulce, tremurătoare, care repeta cuvinte de dragoste... O putere nebănuită o atrăgea în adâncul fermecat al apei, unde un blestem adusese chipul ispititor al iubitului ei. Ce s'a întâmplat este lesne de ghicit. Când Arif sosi după miezul nopții să reia farmecele, găsi în apa fântânei corpul neînsuflețit al fiicei sale… Am văzut-o și eu atunci la fântâna blestemată pe Nehibé, cu părul despletit, în bătaia razelor de lună. N'avea nimic din înfățișarea înecaților; părea că doarme, cu surâsul încremenit în colțul gurii… În timpul povestirei, Satulă deschise și al doilea ochi. De sub genele lui mici, roase ca de molii, se rostogoliră două lacrimi…”
 
Trista poveste a frumoasei Nehibé se termină aici. S-a lăsat seara și părăsim plini de regret Tuzla tătărască. Am mai rămâne poate dacă… “amintirea unei tătăroaice care, cu câteva ceasuri mai înainte, ne amenințase cu un cuțit dacă mai trecem pe acolo, nu mi-ar fi adus aminte de prevăzătoarea recomandație a lui Ali: să fim gata de fugă".

Sursa: articolul “Într’un sat de tătari” – semnat de Ion Tic – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” – numărul din 21 septembrie 1932
 
Sursă: deieri-deazi.blogspot.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii