Sterling nu-şi mai vinde din perimetrele petroliere de la Marea Neagră
Sterling nu-şi mai vinde din perimetrele petroliere de la Marea NeagrăSterling Resources Ltd. a retras cererea înaintatǎ Agenţiei Naţonale pentru Resurse Minerale (ANRM), în luna mai anul trecut, privind transferul către Melrose Resources BV a unei cote de participare de 32,5% la perimetrele Pelican şi Midia deţinute în zona offshore din România, a anunţat compania canadiană.
Potrivit evz.ro, astfel, a încetat acordul cu britanicii de la Melrose Resources, firmă care în vara acestui an a obţinut dreptul de explorare a două perimetre petroliere câștigate la Haga din Marea Neagră, în consorţiu cu Petromar Resources, firmă din grupul Upetrom, controlat de Gabriel Comănescu.
Potrivit reprezentanţilor Sterling, imposibilitatea obţinerii aprobǎrii transferului a împiedicat continuarea operaţiunilor privind descoperirile Ana şi Doina din perimetrul Midia, precum şi efectuarea altor activitaţi de explorare şi evaluare în perimetrele în cauză.
"Sterling, în momentul de faţă, are în vedere sǎ continue în mod activ desfǎşurarea operaţiunilor offshore, de comun acord cu celelalte companii în legătură cu care au fost înaintate cereri de transfer, respectiv PetroVentures Europe BV şi Gas Plus International BV", a precizat compania.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp