Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:33 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfanta Parascheva, obiceiuri si traditii

ro

12 Oct, 2011 12:13 2003 Marime text

La Iasi au inceput deja sa soseasca mii de pelerini din toate colturile tarii, dar si crestin-ortodocsi de peste hotare, din Republica Moldova, Rusia, Grecia, Bulgaria, pentru sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva care, in fiecare an, se praznuieste pe 14 octombrie.

Ziua de 14 octombrie, care marcheaza mijlocul toamnei, sfarsitul verii lui Mihai (Mioi), nu este numai sarbatoarea in care crestin-ortodocsii cinstesc moastele Sfintei Parascheva, ci are semnificatii deosebite, care se regasesc in calendarul popular si in lumea satului inca sunt bine cunoscute.

In popor, Sfanta Parascheva e perceputa ca fiind "mare la trup si urata la chip", dar cu un suflet bun, pentru ca-i fereste pe oameni de boli, grindina, trasnet si pe copii ii apara de deochi. De aici, de la aceasta perceptie, i se mai spune si Sfanta Vineri.

In aceasta zi se ingroapa vara si toamna, cu toate ale ei, bune sau mai putin bune, pune stapanire peste intreaga fire. Fetele tinere trebuie sa tina Ziua Sfintei Parascheva, pentru a fi cinstite asa cum a fost ea. La sate, se fac focuri in curte pentru a alunga spiritele rele.

Credinciosii care nu ajung la Iasi merg la bisericile sau manastirile din apropiere sa se roage pentru sanatate, bunul mers al vietii si pentru inlaturarea necazurilor, si fac pomeni pentru mortii care nu-si gasesc linistea, adica pentru aceia care au murit fara lumanare si au fost ingropati fara preot. Gospodarii care pot si au cu ce fac, in aceasta zi, masa mare, cu bucate alese sa manance si cei saraci, nu se servesc, insa, poame cu cruce, nuci si castraveti.

Se spune ca asa cum va fi ziua de 14 octombrie la fel va fi si Ziua Sfantului Dumitru, pe 26 octombrie, dar si celelalte sarbatori de peste an. Se mai spune ca, daca frunzele copacilor ingalbenesc si cad repede, este semn ca anul care vine va fi roditor.

De Sarbatoarea Sfintei Parascheva, ciobanii nu cioplesc nimic sa nu le iasa mieii tarcati. Turmele de oi se pregatesc pentru iernat, se implineste sorocul ciobanilor, vacarilor si pandarilor si se fac angajari noi pentru anul care urmeaza; berbecilor li se da voie printre oi, pentru prasila. In multe zone din tara se organizeaza iarmaroace de toamna, unde se valorifica produsele oilor.

In dimineata zilei de 14 octombrie, ciobanii trebuie sa verifice felul in care au dormit oile. Daca stau gramada, e semn ca va fi iarna grea, geroasa. Daca sunt imprastiate, iarna va fi blanda. Si, daca de Sfanta Parascheva nu ploua, atunci iarna va veni curand.

Sursa: http://www.ziare.com/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii