Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:26 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polonia Eroare de pilotaj, prima concluzie a anchetei

ro

15 Apr, 2010 18:25 1039 Marime text

Datele obţinute prin decodarea cutiilor negre ale aeronavei prezidenţiale poloneze arată că o eroare de pilotaj s-a numărat printre factorii care au dus la accidentul aviatic de sâmbătă, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Poloniei şi alţi zeci de oficiali.

Potrivit agenţiei Interfax, care citează surse apropiate anchetei, experţii au exclus faptul că tragedia aviatică a fost produsă de un incendiu sau o explozie la bordul avionului.

La aproape o săptămână de la accident, numeroase întrebări planează asupra cauzelor şi circumstanţelor producerii tragediei.

Aceeaşi sursă, al cărei nume nu a fost făcut public, a precizat că este posibil ca piloţii să nu fi fost familiarizaţi cu caracteristicile tehnice ale avionului Tupolev 154.

După trei tentative nereuşite de aterizare, piloţii ar fi încercat să câştige altitudine prin înclinarea unei aripi a aeronavei, moment în care avionul ar fi agăţat crengile unui copac.

Două dintre cutiile negre ale aeronavei sunt analizate, în acest moment, într-un laborator din Moscova.

Sursa: evz.ro

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii