Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:13 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Drepturi litigioase cumpărate cu 35.000 de dolari. Cesionarii au obţinut 53 milioane de euro

ro

12 Apr, 2013 15:53 1077 Marime text
Premierul Victor Ponta a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă dedicată proiectului de lege vizând retrocedările, pentru care Guvernul urmează să îşi angajeze răspunderea, o serie de cazuri în care cesionării drepturilor litigioase au câştigat sume impresionante, menţionând situaţii în care drepturile au fost cesionate pentru 35.000 de dolari, iar cesionarii au obţinut în final 53 de milioane de euro.


"Vreau să ştiţi că adevăratul proprietar a cesionat pentru 35.000 de dolari acest drept. Următorul cesionar l-a cedat pentru 50.000 de dolari, iar în final cesionarii au primi 53.000.000 de euro. Deci pentru 50.000 de dolari, pe care i-au plătit proprietarului, cesionarii au obţinut în final 53.000.000 de euro. Nu cunosc în istoria omenirii o afacere de asemenea profitabilitate, nici că e vorba de petrol sau de orice altceva", a remarcat primul ministru.

El a mai prezentat un alt caz, conform căruia în aprilie 2010 drepturile au fost cumpărate pentru 1,5 milioane de euro, iar în martie 2011 valoarea de despăgubire primită a fost de 88 de milioane de euro. În altă situaţie, a fost acordată o decizie de despăgubire de cinci milioane de euro, după ce cu o lună înainte drepturile litigioase au fost cumpărate cu 150.000 de euro.

"De la 900.000 de euro plătiţi fostului proprietar, la 7,7 milioane de euro obţinuţi de cesionar. Aici e într-adevăr un record. 10.000 de euro în octombrie 2009, în ianuarie 2010 - 1,5 milioane de euro. Trebuie să recunoaşteţi că performanţele din anii în care se tăiau pensiile şi salariile, că nu erau bani, performanţele aceloraşi autorităţi publice sunt impresionante", a apreciat primul ministru.

El a citat şi cazul în care proprietarii au vândut drepturile cu 300.000 de euro, iar după trei luni cesionarii au obţinut patru milioane de euro. De asemenea a atras atenţia asupra faptului că în unele împrejurări, soluţionarea cu prioritate a unor dosare s-a făcut în mod clar şi direct.

"Cesionarul a plătit pentru drepturi 1,5 milioane de dolari, a invocat probleme medicale, şi a primit titlul de despăgubire în mai puţin de o lună, pentru 128 de milioane de euro. (...) Primăria Cluj Napoca în 2011 a stabilit recordul de eficienţă administrativă, în 27 ianuarie a emis dispoziţia. În martie s-a trimis la ANRP, deci cu toate avizele de legalitate. S-a cesionat 25% din dosar în aprilie pentru 100.000 de euro şi în mai 2011 s-au primit două milioane de euro pe cele 25%. Deci record absolut de eficienţă", a declarat Victor Ponta.

Sursa AICI
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii