Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:17 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Pericle Martinescu şi Emil Cioran, doi noctambuli filosofând într-un oraş adormit

ro

09 Dec, 2019 00:00 2586 Marime text

În volumul său Figuri în filigran”,  pe care îl puteţi citi integral în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa, Pericle Martinescu face o serie de memorabile schiţe de portret ale unor mari scriitori din perioada interbelică, cartea oferindu-ne o incitantă imagine a vieţii culturale a României din prima jumătate a secolului XX.
 
Eseul despre Emil Cioran este prilejuit de trecerea în nefiinţă, în vara anului 1995, a celui mai consecvent filosof cunoscut de Pericle Martinescu, căci „de la douăzeci de ani şi până la cei peste optzeci pe care i-a atins, nu şi-a modificat cu nimic stilul de gândire şi de trăire, ca şi cum vârstele nu i-ar fi marcat existenţa, iar timpul nu l-ar fi afectat în nici un fel, în ciuda avalanşei de evenimente şi dezastre ce s-au rostogolit peste el.”
 
Într-adevăr, Emil Cioran a rămas credincios orizonturilor metafizice din tinereţe, ajungând la senectute fără a se dezice de nimic din ceea ce a gândit şi a scris, trăind toată viaţa cu aceleaşi credinţe şi libertate interioară, ca şi în studenţie.
 

„Încă din tinereţe, scriitorul a înţeles pe ce lume se află şi si-a fixat cu fermitate linia destinului propriu de la care nu s-a mai abătut niciodată. Îi trebuia pentru aceasta un climat de libertate absolută pentru a-şi desfăşura în voie întreaga orchestraţie de concepte şi reflecţii asupra soartei Omului, a Lumii şi a Istoriei, în general. Un asemenea climat nu putea găsi în ţara de baştină, dar îl întrezărea pe alte meridiane. Mi-aduc aminte, cu mare precizie, o afirmaţie a lui din vara lui 1938, debitată pe un ton apăsat şi categoric.
 
Era în momentul când în România, după o perioadă fecundă de erupţie a marilor elanuri creatoare, la orizont se ridicau umbrele cenzurii şi ale restricţiilor de tot felul, mai ales în domeniul creaţiilor culturale. Cioran tocmai se întorsese de la Paris, unde fusese câteva luni beneficiarul unei burse oferite de Institutul Francez din Bucureşti. Ne-am întâlnit, într-o seară, târziu după miezul nopţii, pe Calea Victo-riei - doi noctambuli singuratici într-un oraş adormit la ora aceea - şi ne-am oprit în faţa uşilor închise ale Bibliotecii Fundaţiei să schimbăm câteva fraze în legătură cu problemele ce ne preocupau pe atunci.
 
Cioran era foarte iritat de situaţia ce se prefigura în ţară - şi de altfel nu numai la noi, ci peste tot în lume. «Nu, aici nu se poate face nimic valabil. Limba română e condamnată la un destin ingrat de ignorare, iar în spaţiul acesta sufocant suntem sortiţi unui etern anonimat. Numai în limba franceză şj numai la Paris - nicăieri în altă parte! - te poţi realiza cu adevărat.» (Nu garantez că am reprodus cu exactitate cuvintele lui, dar ideile acestea erau. Iar a te «realiza» însemna pentru el a avea libertatea de a spune tot ce gândeşti şi nimic altceva.) Vorbea tare, cu patos, în toiul nopţii, ca şi cum ar fi vrut să-l audă tot Bucureştiul.
 
Număra la activul său patru cărţi publicate în ţară şi se bucura de o notorietate căreia nimic nu i s-ar mai fi putut adăuga ca să fie deplină. Nu bănuiam în clipele acelea că marea lui hotărâre era să părăsească «spaţiul acesta sufocant». L-a mai suportat totuşi vreo trei ani. Ultima dată când l-am întâlnit, la Bucureşti, a fost la începutul anului 1941, când a şi plecat pentru totdeauna, după ce mai încercase de vreo două ori să evadeze.
În cei peste cincizeci de ani cât a trăit la Paris, nu s-a consacrat vreunei activităţi concrete, profesional şi administrativ vorbind, n-a urmărit nici un fel de «carieră», nici măcar în literatură, dar a ajuns unul dintre cei mai apreciaţi scriitori francezi.
 
În tot acest interval de timp n-a făcut altceva decât să scrie şi să citească. Totuşi n-a publicat mai mult de zece cărţi, subţirele ca volum (n-a fost un grafoman, deşi singura lui «meserie» era scrisul), cărţi însă cu o avalanşă de gânduri, maxime, sentinţe şi confesiuni transpuse în aforisme sau în succinte eseuri cu rezonanţe profunde şi şocante ce i-au obligat pe contemporani să-l situeze în rândul marilor moralişti ai limbii în care s-a integrat.
 
Toată creaţia lui are aspectul unui jurnal intim compus din notaţii fulgurante, aşternute pe hârtie la voia hazardului, fără vreun sistem axiologic sau compoziţional, exprimate cu o libertate de gândire şi limbaj ce nu cunoştea vreo limită sau vreo oprelişte. Ca şi la Nietzsche, unul dintre maeştrii săi incontestabili, stilul lui Cioran se grefează pe o muzicalitate fugoasă, virilă, cu sonorităţi catifelate, dar bombardată frecvent de invective şi vituperaţii ce cad ca nişte trăsnete Ia mijlocul frazelor sau în finalul lor. Când scria, autorul se angaja în acest demers cu întreaga lui fiinţă psihică şi carnală, punând în el tot potenţialul său existenţial. Pentru Cioran, actul de a scrie nu era numai un exerciţiu cerebral, ci un proces mai acut cu reverberaţii viscerale. 

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

 

Pentru Cioran, existenţa era un lung şir de amăgiri

 

Dar fiindcă am pomenit mai sus de Biblioteca Fundaţiei (devenită mai târziu Biblioteca Centrală Universitară) eu nu pot disocia persoana lui Cioran de prezenţa sa zilnică (în perioadele când se afla în Bucureşti) în această Bibliotecă. Îşi avea acolo locul lui fix, la un pupitru pentru un singur cititor (celelalte erau de câte două locuri), într-un colţ mai retras al sălii, ca să nu fie observat sau deranjat de ceilalţi, lângă ferestrele înalte ce dădeau spre Piaţa Palatului.
 
Aici îşi petrecea el timpul în fiecare dimineaţă, până la orele prânzului, cufundat în lectură, absent la tot ce se mişca în jurul său. Lecturile erau cam aceleaşi pe care le cultivam cu pasiune unii dintre noi în acea vreme: Kierkegaard, Nietzsche, Unamuno. Şestov, Dostoievski etc. La Cioran, acestea erau asezonate cu acumulări din misticii spanioli, din anarhiştii ruşi şi din tot ce se întâmpla să-i cadă în mână, de la Dialogurile lui Platon până la poeţii suprarealişti, sau din multe alte compartimente de literatură universală, clasică ori modernă, pe care ni le punea la dispoziţie cu multă dărnicie această excelentă bibliotecă, pentru noi providenţială.
 
Ea constituia atunci adevărata noastră şcoală unde învăţam să gândim în spiritul umanismului universal, universitatea unde ne completam şi aprofundam cunoştinţele şi unde ne făceam ucenicia de tineri practicieni ai sistemelor de înţelepciune.
 
Pentru Cioran, existenţa era un lung şir de amăgiri. Dar acum, cel ce acuza cu furie şi disperare viaţa, a trecut în liniştea de Dincolo. Au rămas aici gândurile lui. Ele s-au oprit din mersul lor febril, dar nu vor înceta niciodată să-i fascineze si să-i angoaseze pe cei ce le străbat.”

 
Sursa foto: captură YouTube / Arhivă TVR
 
Citeşte şi:
 


#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”: Pericle Martinescu şi Eugen Ionescu - corespondenţă din Paris

 


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari