Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:52 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În comuna Lumina Lucrările la sistemul de canalizare au intrat în execuţie, urmează reţeaua de apă şi asfaltările

ro

18 Apr, 2013 00:00 20844 Marime text
Primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru, susţine că în privinţa obiectivului „Staţie de epurare şi canalizare la Oituz" a mai rămas de pus la punct un ultim detaliu. „Proiectul cu reţeaua de canalizare de la Oituz a fost dat în executare, însă întâmpinăm o problemă cu suprafaţa de teren pe care urmează să amenajăm staţia de epurare. Problema o vom rezolva în zilele următoare”, a declarat Dumitru Chiru, primarul comunei Lumina. În ceea ce priveşte amenajarea reţelei de apă la Sibioara, primarul Dumitru Chiru a afirmat: „Miercuri am avut experţii să evalueze rezervorul de apă, urmează să dăm drumul la lucrare”. Proiectul privind asfaltarea a 12,5 kilometri de drum la Lumina se află la această dată în licitaţie publică. „Au fost depuse patru oferte, la trei dintre ofertanţi li s-au cerut lămuriri. După ce vom primi răspuns din partea celor trei agenţi economici, vom fi în măsură să anunţăm numele societăţii câştigătoare”, a precizat şeful autorităţii locale de la Lumina. 

Proiecte de 32.358.570 de lei

Amintim că, pentru înfiinţarea reţelei de alimentare cu apă potabilă în localitatea Sibioara, valoarea estimativă a lucrărilor se ridică la suma de 7.982.086 de lei. De asemenea, pentru derularea obiectivului „Staţie de epurare şi canalizare la Oituz", se vor investi aproximativ 8.585.860 de lei. Totodată, potrivit anunţului de achiziţie publică, valoarea estimativă a proiectului denumit „Îmbunătăţirea reţelei de străzi în Comuna Lumina” este de 15.790.624 de lei fără TVA. Facem precizarea că ambele lucrări sunt finanţate de Guvernul României, prin Hotărârea de Guvern numărul 577.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii