Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:01 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un fotbalist de la Farul a fost exclus din lot

ro

19 Nov, 2013 00:00 2438 Marime text
Eşecul ruşinos cu Gloria Buzău (1-4 la Constanţa) a făcut prima victimă la FC Farul. Patronul clubului, Giani Nedelcu, a declarat că fundaşul central Iulian Răvoiu a fost exclus din lot, fiindu-i reziliat contractul. „Am făcut deja hârtiile”, a spus Nedelcu. Jucătorul a fost criticat dur de patron după partida cu Gloria Buzău, din campionat, în care Răvoiu a avut o evoluţie foarte slabă, însă stoperul fusese certat de Nedelcu şi după meciul cu ACS Berceni, şeful Farului reproşându-i lunga perioada de indisponibilitate. „De când a venit la Farul, Răvoiu e accidentat”, spunea Nedelcu. Iulian Răvoiu a participat ieri la antrenament, dar, când restul fotbaliştilor au participat la un joc, el a efectuat doar alergări uşoare. Jucătorul a avut o discuţie şi cu preşedintele Farului, Neculai Tănasă.

„Dacă nu-şi vor schimba atitudinea, după Răvoiu vor urma şi alţi jucători”, a ameninţat Giani Nedelcu, neschimbat în hotărârea de a ţine blocate salariile „marinarilor” până când aceştia vor câştiga din nou. „Oricum, cred că şi-au dat şi ei seama că nu au cum să ia bani la ce arată pe teren”, a punctat Nedelcu. Un alt jucător care va fi sancţionat (pecuniar) este mijlocaşul Cristian Coconaşu, cel care a jignit un spectator la meciul cu Gloria Buzău. „Va fi pedepsit şi el. Niciodată un jucător nu are voie să înjure un spectator. Omul vine la stadion să ţină cu echipa lui şi se trezeşte înjurat”, a mai spus Giani Nedelcu. În etapa viitoare a Ligii a 2-a, FC Farul joacă pe terenul Unirii Tărlungeni, sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 11.00. La această partidă, de la constănţeni nu va putea juca mijlocaşul Ionuţ Florea, suspendat. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii