Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:37 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gimnastică Sportive constănțene, medaliate la Cupa Petrom (GALERIE FOTO)

ro

18 Jul, 2022 10:14 1653 Marime text
  
 
  • Pentru Sabrina Maneca Voinea și alte două sportive din țară a fost ultima verificare înaintea participării la Festivalul Olimpic al Tineretului European.
 
 
Complexul Olimpic de la Izvorani a găzduit ediția a șasea a Cupei OMV Petrom la gimnastică artistică, competiție organizată de Fundația Casa Campionilor.
 
Au participat gimnaste care fac parte din proiectul coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu, „Țară, țară vrem campioane!”, finanțat de opt ani de OMV Petrom.
 
Printre acestea, și sportive de pe litoral, de la CS Farul Constanța și CSS1 Constanța, care au obținut rezultate prețioase:
 
  • la senioare - Individual - Ioana Stănciulescu (CS Farul - lotul național București) – locul 2, Andreea Preda (CSS1 / lotul național Deva) – locul 3, Silviana Sfiringu (CS Farul / lotul național Deva) – locul 5 (nu a concurat la sol), Maria Ceplinschi (CS Farul – lotul național Deva, sportivă revenită în competiții și care a concurat doar la sărituri și la sol) – locul 6; sărituri - Ioana Stănciulescu – locul 2, Maria Ceplinschi – locul 3; paralele – Ioana Stănciulescu – locul 1, Silviana Sfiringu – locul 3; bârnă – Ioana Stănciulescu – locul 2, Silviana Sfiringu – locul 3; sol – Ioana Stănciulescu – locul 2, Maria Ceplinschi – locul 3.    
 
  • la junioare - Individual - Teodora Stoian (CSS1 Constanța / CNOPJ Constanța/Deva) – locul 3, Sabrina Maneca Voinea (CS Farul / CNOPJ Constanța) – locul 4; sărituri - Sabrina Maneca Voinea – locul 1, Bianca Vișovan (CS Farul) – locul 4; paralele – Iulia Dutceac (CSS1 Constanța) – locul 3, Alexia Vânoagă (CS Farul) – locul 4; bârnă - Miruna Botez (CSS1 / CNOPJ Constanța) – locul 2; sol – Miruna Botez – locul 2.  
 
Pentru Sabrina Maneca Voinea și alte două sportive din țară, Amalia Ghigoarță și Amalia Puflea, Cupa Petrom a fost ultima verificare înaintea participării la Festivalul Olimpic al Tineretului European, de la Banska Bystrica (Slovacia, 24-30 iulie).

Citește și:
 
Gimnastică
CS Farul / CSS1 Constanța, campioană a României la junioare 1. Sabrina Maneca Voinea concurează și la FOTE, în Slovacia (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)

 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: csfarul.ro și Facebook (Federația Română de Gimnastică)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii