Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:42 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții într-un dosar privind demolarea ilegală a unui imobil din centrul Bucureștiului

ro

20 Jan, 2021 08:27 1136 Marime text

 
  • Percheziții într-un dosar de fals material în înscrisuri oficiale.
  • Polițiștii fac cercetări cu privire la demolarea ilegală a unui imobil situat în centrul municipiului București, într-o zonă protejată construită.
 
La această oră, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 9 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în declaraţii, omisiunea sesizării și executarea de lucrări fără autorizaţie de desfiinţare, toate în legătură cu demolarea ilegală a unui imobil situat în centrul municipiului București, într-o zonă protejată construită.
 
În același timp, se vor pune în aplicare 6 mandate de aducere emise pe numele bănuiților.
 

Persoanele în cauză vor fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea aducerii la cunoștință a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și audierii acestora, pentru clarificarea situației de fapt.

 
La acțiune, participă și luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii