Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:17 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătorul Cristian Danileţ anunţă acţiuni la nivel naţional Procurorii din Constanţa decid azi dacă vor continua protestele

ro

11 Mar, 2019 00:00 1890 Marime text
Azi, în Adunarea Generală a procurorilor, magistraţii din Constanţa vor decide dacă vor continua protestele demarate săptămâna trecută faţă de modificările aduse Legilor Justiţiei prin ordonanţă de urgenţă.
 
Amintim că, la Constanţa, protestele au început încă din luna februarie. Pe data de 22 februarie, în Adunarea Generală a Procurorilor din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa s-a decis ca organizarea unui protest împotriva ordonanţei de urgenţă adoptate de guvern.
 
Drept urmare, magistraţii au protestat în faţa instituţiei și au suspendat activitatea instituţiei cu excepţia situaţiilor care reclamă urgenţă, respectiv cauzele cu inculpaţi faţă de care s-au luat măsuri preventive. Totodată, s-a decis suspendarea participării procurorilor în ședinţele de judecată penale sau civile, cu excepţia cazurilor cu inculpaţi faţă de care s-au luat măsuri preventive.
 
Judecătorul Cristian Danileţ, de la Tribunalul Cluj, a anunţat pe Facebook că „magistraţii vor protesta luni, 11 martie, atât la ora 18.00, pe treptele Palatului de Justiţie din Bucureşti, cât şi în cursul zilei la nivel naţional, faţă de refuzul Guvernului de a abroga integral O.U.G. nr. 7/2019, adoptată intempestiv, fără consultarea C.S.M. şi a corpului de magistraţi, respectiv fără existenţa unei urgenţe reale“.
 
„Sistemul de justiţie şi cetăţenii au nevoie de stabilitate şi de cooperare loială între decidenţi şi beneficiari, nu de măsuri controversate, luate în grabă, improvizat, cu periclitarea independenţei justiţiei şi a principiilor esenţiale statului de drept“, a mai precizat judecătorul Cristian Danileţ.    
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii