Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:33 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Expertiză topografică Dosarul „Retrocedărilor”, amânat pentru luna viitoare

ro

30 Oct, 2013 00:00 2755 Marime text
Dosarul cunoscut drept „Retrocedările din Constanţa” a fost amânat de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti pentru data de 19 noiembrie. Până la această dată, experţii trebuie să efectueze expertiza topografică. Această lucrare vizează localizarea exactă a terenurilor din rechizitoriu cu privire la care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au susţinut că au fost subevaluate. După cum arătam şi în ediţia trecută, locul Elenei Ursulescu, fostul preşedinte al completului de judecată 17 F Continuitate, care se ocupă de această cauză, a fost preluat, la termenul de ieri, de magistratul Stan Mustaţă, fostul şef al Secţiei I penale din CAB. Judecătorului Mustaţă a fost vehiculat ca fiind unul dintre cei doi magistraţi care s-au întâlnit la cafea cu preşedintele României, Traian Băsescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • kita 30 Oct, 2013 19:20 la puskarie cu golanii din primarie!!!!