Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:19 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Container cu tigari contrafacute in Portul Constanta - Sud Agigea

ro

17 Jan, 2009 00:24 3912 Marime text

container.jpgŢigările confiscate valorează aproximativ un milion de euro

Poliţiştii de frontieră din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ajutaţi de colegii lor de la Constanţa şi Timişoara, au înterceptat cel mai mare transport de ţigări contrafăcute din ultima perioadă de timp. Containerul cu care fuseseră aduse acestea se afla în Portul Constanţa Sud - Agigea, iar o parte din baxuri ajunseseră deja la un duty-free din Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moraviţa.

La sfârşitul anului trecut, poliţiştii de frontieră din cadrul IGPF au primit o informaţie din care reieşea că un transport de ţigări contrafăcute urma să sosească în Portul Constanţa Sud - Agigea. Containerul a fost depistat în data de 9 ianuarie 2009, când oamenii legii au efectuat, împreună cu vameşii, un control amănunţit al mărfurilor dintr-un container sosit din Dubai în Zona Liberă Constanţa. Conform documentelor însoţitoare, în container se aflau ţigări pentru o societate comercială din Bucureşti. Odată desigilat, în interiorul acestuia au fost descoperite 500 baxuri ce conţineau 250.000 pachete cu ţigări contrafăcute. Din cercetări a reieşit că marfa fusese vândută de către importator unei societăţi comerciale din Bucureşti şi o parte din încărcatură fusese deja transportată  la Stamora Moraviţa, pentru a fi comercializată în regim duty-free. În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră au efectuat, cu ajutorul vameşilor din cadrul Biroului Vamal Oraviţa, un control la un punct de lucru al societăţii comerciale bucureştene ce funcţiona în regim duty-free în PTF Stamora Moraviţa. Au fost găsite
65.080 pachete cu ţigări netimbrate, din acelaşi transport. Valoarea ţigărilor depăşeşte, pe piaţa Uniunii Europene, un milion de euro. Marfa a fost confiscată şi trimisă spre expertizare.

Transportul va fi urmat de altele

Câteva zile mai târziu, respectiv în data de 15 ianuarie 2009,  reprezentantul titularului de marcă din România a trimis către IGPF o adresă prin care informa că a depus plângere penală împotriva celor două societăţi din România, dat fiind că se confirmase că ţigările erau contrafacute. Prin aceeaşi adresă, reprezentantul titularului de marcă aducea la cunoştinţă faptul că s-a constituit parte civilă cu suma de 945.240 lei şi, de asemenea, că solicită daune morale de 500.000 lei. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele administratorilor celor două firme dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrafacere sau punere în circulaţie fară drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată,  pentru produse identice sau similare, care prejudiciază pe titularul mărcii. Dat fiind că cercetările în cauză nu s-au încheiat, nu au fost date pubilicităţii nici numele celor două firme, nici denumirea titularului de marcă. Anchetatorii afirmă că, din informaţiile pe care le deţin, reiese că transportul de ţigări contrafăcute va fi urmat de altele, iar comunicarea datelor respective ar periclita investigaţiile.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii