Seara greceasca la Rex cu Mazare si Galani (galerie foto)
Seara greceasca la Rex cu Mazare si Galani (galerie foto)Seara grecească a fost cu atât mai specială cu cât ambianţa a fost completată de prezenţa primarului Constanţei, Radu Mazăre, şi a fratelui acestuia, Mihai.
La sfârşitul săptămânii trecute, hotelul Rex din Mamaia a fost gazda celei de-a doua seri tematice organizate de conducere de la instalare. După ce în luna aprilie, la seara indiană, chiar ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a fost prezentă, organizatorii au vrut să creeze o atmosferă tipic grecească invitându-i pe ambasadorul Greciei, Georgios Poukamissas, dar şi pe primarul Constanţei, cunoscut ca fiind un împătimit al dansurilor greceşti, dar şi a culturii de la malul Mediteranei. Dacă ambasadorul Republicii Elene a declinat invitaţia cu puţin timp înaintea începerii evenimentului, din cauza unei deplasări în Atena, primarul Mazăre şi-a făcut apariţia alături de fratele său, fiecare cu câte o parteneră blondă la braţ.
Atmosfera de vineri seara a avut toate ingredientele unei petreceri perfecte de acest gen: nouă feluri de mâncăruri tradiţionale, băuturi speciale, trupă de dansuri, dar şi pe cei doi binecunoscuţi cântăreţi de muzică grecească Ionuţ Galani şi Mircea Cazan. Cel din urmă l-a acompaniat pe colegul său cântând la bouzouki, instrumentul tradiţional fără de care muzica grecească nu ar fi sunat la fel ca pe meleagurile elene. Spectacolul oferit de aceştia i-a ţinut pe cei aproximativ 60 de invitaţi în picioare cu mult peste miezul nopţii, aceştia dansând cot la cot cu membrii ansamblului de dans.
Managerul hotelului, Abdur Rahim Khan, s-a declarat foarte mulţumit de modul în care a decurs seara tematică, o premieră pe plan local, în extrasezon. Următoarea seară de acest gen, indoneziană, va fi pe 6 august.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp