Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:07 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

ro

05 May, 2024 16:49 553 Marime text
Madonna, foto: wikipedia.org
 
  • Peste un milion de persoane s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”.

Peste un milion de persoane s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Nisipul şi bulevardul de pe malul oceanului din jurul faimoasei plaje din Rio de Janeiro au fost ocupate de o mulţime pe care municipalitatea a estimat-o la 1,6 milioane de oameni.

Mulţi au stat acolo ore în şir sau chiar zile întregi pentru a prinde un loc mai bun, în timp ce fanii mai bogaţi au avut locuri asigurate în zeci de ambarcaţiuni în apropierea plajei, iar alţii s-au înghesuit în apartamentele cu vedere spre plajă.

Pompierii au pulverizat apă înainte de concert, când temperaturile depăşiseră 30 de grade Celsius pentru a răcori fanii adunaţi lângă scena reginei pop, iar apa potabilă a fost distribuită gratuit. Temperaturile au fost în jur de 27 grade Celsius în timpul spectacolului nocturn.

Madonna, în vârstă de 65 de ani, a interpretat piese precum 'Like a Prayer', 'Vogue' şi 'Express Yourself' timp de peste două ore, începând cu ora 22:45 (01:45 GMT, duminică), încheind turneul celor mai mari hituri ale sale început la sfârşitul anului trecut.

„Rio, iată-ne aici, în cel mai frumos loc din lume, cu oceanul, cu munţii, cu Iisus”, s-a adresat Madonna mulţimii, arătând spre imensa statuie a lui Christ the Redeemer, aflată în vârful muntelui din apropiere. „Este magic!”.


La spectacol au participat artiştii pop brazilieni Anitta şi Pabllo Vittar, precum şi tineri muzicieni din şcolile de samba.

Peste 3.000 de ofiţeri de poliţie au fost desfăşuraţi în jurul zonei de concert, unde Rolling Stones şi Rod Stewart atrăseseră, de asemenea, milioane de fani. Autorităţile au folosit o strategie de gestionare a mulţimii asemănătoare celei folosite în timpul faimoaselor festivităţi de Anul Nou în oraş.

Autorităţile braziliene şi-au sporit vigilenţa cu privire la problemele de sănătate cauzate de căldură, după ce un tânăr fan brazilian a murit anul trecut la un concert al lui Taylor Swift din cauza epuizării termice.

Guvernul federal şi cel al oraşului Rio de Janeiro au declarat că au cheltuit 20 de milioane de reali (3,9 milioane de dolari) pentru concert, în timp ce restul a fost finanţat de sponsori privaţi. Autorităţile estimează că acest concert al Madonnei ar putea aduce aproximativ 300 de milioane de reali în economia oraşului, a încheiat surs citată.


Citește și:
Israel-Hamas: Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii