Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:57 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jandarmeria Constanţa marchează ziua de 9 mai

ro

09 May, 2016 11:19 1718 Marime text
Cu ocazia zilei de 9 Mai, Jandarmeria Constanţa organizează o serie de activităţi menite să marcheze acest moment important pentru istoria Europei în general (sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial; Ziua Europei) şi istoria românilor în special (9 Mai 1877, proclamarea Independenţei de Stat).

Manifestările dedicate acestui eveniment debutează astăzi, 9 mai a.c., cu o serie de expuneri privind semnificaţia acestei zile, prezentate cadrelor militare de la reşedinţele unităţilor. Tot astăzi, reprezentanţii jandarmilor constănţeni participă la suita de manifestaţii din cadrul ceremonialului militar organizat de autorităţi la Monumentul Independenţei de Stat a României situat în parcul de la Casa de Cultură, începând cu ora 10:00.
 
Conducerea Jandarmeriei Constanţa va depune o coroană de flori, în semn de cinstire a eroilor. De asemenea, preotul militar Laurenţiu Cristinel Oprea va lua parte la oficierea slujbei religioase. Pentru desfăşurarea acestor activităţi într-un climat de ordine şi siguranţă, jandarmii vor  asigura şi măsurile de ordine publică în locaţia  menţionată.
 
Totodată, luni 09 mai a.c. jandarmii constănţeni vor asigura măsurile de ordine publică la manifestarea cultural artistică „9 Mai- Ziua Europei” constând  într-un carnaval stradal ce se va desfăşura pe traseul Sala Sporturilor – Piaţa Ovidiu, cu începere de la ora 10.30.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii