Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:13 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiune de ecologizare la Constanţa. Tone de gunoaie şi deşeuri adunate în cadrul campaniei organizate de Polaris şi Poliţia Locală (galerie foto)

ro

30 Mar, 2018 12:41 1821 Marime text
Cantități imense de gunoaie și deșeuri din materiale reciclabile au fost adunate în cursul zilei de joi, 29 martie  si a celei de astazi, 30 martie, în cadrul unei campanii de ecologizare organizate de către Directia Generala Politia Locală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Locale Constanţa, Valentina Chiriţă, politiștii locali împreună cu reprezentanți ai societății de salubrizare SC Polaris M Holding au derulat acțiuni de  ecologizare în Cartierul Baba Novac și I .L Caragiale din municipiul Constanța.

Acțivitățile desfășurate au vizat îndepărtarea de pe domeniul public a gunoaielor menajere în special peturi și alte materiale reciclabile colectate de persoanele fără adăpost sau care rascolesc prin gunoi.
Tot în cadrul actvitătii a fost depistat un conducător de vehicul cu tracțiune animală .

Conducătorul a fost sancționat contravențional și s-a dispus masura complementară de ridicare a atelajului.

Acțiuni similare se vor derula și în alte zone ale municipiului Constanța, astfel încât administratia publică locală să-și îndeplineasca misiunea de a asigura curățenia orașului.
 

"Având în vedere campania "Acționează responsabil! Atitudinea ta contează! " solicităm cetățenilor care întâlnesc astfel de cazuri în care diverse persoane colectează peturi  ori deșeuri reciclabile  să ne acorde sprijinul pentru identificarea lor sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța 0241484205, iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgentă.
Pentru utilizatorii aplicației  whatsapp numărul de contact este 0799606142 cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul și direcția de deplasare a acestora. Numai împreună putem asigura  un mediu sanătos in municipiul Constanța!" - a mai precizat Valentina Chiriţă.

Sursa foto: Poliţia Locală Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii