Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:18 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Două societăţi, interesate de amenajarea punctului vamal Lipniţa

ro

26 Sep, 2013 00:00 996 Marime text
La sediul Primăriei comunei Lipniţa a avut loc deschiderea ofertelor depuse de agenţii economici în privinţa construirii unui punct vamal la Carvăn.
Potrivit şefului autorităţii locale, în această perioadă, se analizează ofertele depuse de două societăţi, una din Feteşti, cealaltă din Călăraşi, urmând să fie anunţat câştigătorul. „Dacă rezultatul licitaţiei nu va fi contestat, în curând vor începe lucrările de amenajare a punctului vamal”, a menţionat primarul comunei Lipniţa, Florin Georgel Onescu.
Amintim că, în parteneriat cu bulgarii, au fost reabilitaţi şi modernizaţi 17,11 kilometri de drum, din care 11 kilometri sunt pe teritoriul comunei Lipniţa, iar valoarea totală a lucrărilor a fost de 6.080.205,70 euro, din care 4.393.777 euro pentru comuna Lipniţa şi 1.686.428,70 euro pentru partenerul bulgar - Kainargea. Amenajarea drumului transfrontalier Lipniţa - Kainargea a fost realizată, însă pentru a putea fi tranzitat acest tronson se impune construcţia unui punct vamal, lucrare ce a căzut în sarcina autorităţii locale de la Lipniţa.
 
Se montează centrala termică la şcoală
 
Un proiect la fel de important pentru localitate îl reprezintă montarea unei centrale termice la şcoala din Lipniţa. Unitatea de învăţământ s-a aflat până de curând în lucrări de reabilitare, astfel că pe data de 16 septembrie, cei peste 200 de elevi au început şcoala în cele mai bune condiţii. A rămas însă ca autoritatea locală să asigure utilităţile. Primarul susţine că a iniţiat deja demersurile necesare, astfel încât până în iarnă şcoala să aibă montată centrala termică. Potrivit şefului autorităţii locale, clădirea şcolii datează din anul 1950 şi de atunci până în prezent nu a intrat niciodată în reparaţii capitale.
Şeful autorităţii locale are în atenţie şi un proiect privind construirea a două grădiniţe, cu sprijinul Consiliului Judeţean, una la Coslugea, cealaltă la Lipniţa. „Nu au început încă lucrările. Avem semnate protocoalele, am predat amplasamentele către Consiliul Judeţean, totul depinde acum de CJC şi de resursele financiare de care dispune”, a menţionat şeful autorităţii locale. Până la realizarea celor două proiecte, prichindeii din cele două localităţi învaţă în clădirea unităţilor de învăţământ.
 
Schimb de terenuri cu Ocolul Silvic pentru drumul Coslugea - Izvoarele
 
Lucrările la drumul Coslugea - Izvoarele sunt pe ultima sută de metri, susţine primarul. A mai rămas de amenajat o porţiune de aproximativ un kilometru, însă pentru a putea finaliza lucrările autoritatea locală trebuie să realizeze un schimb de terenuri cu Ocolul Silvic. „O parte din terenul care a mai rămas de amenajat trece prin pădure”, a precizat şeful autorităţii locale. Primarul Florin Georgel Onescu a declarat că aşteaptă să fie aprobată intabularea terenului pentru a putea efectua schimbul de imobile. Ocolul Silvic va primi din păşunea comunei de 3 ori suprafaţa cedată, urmând ca păşunea dată la schimb să fie împădurită. Banii pentru împăduriri vor fi alocaţi de la bugetul localităţii. Primarul Florin Georgel Onescu afirmă că pentru împăduriri va repartiza suma de 35.000 de lei.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii