Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:04 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei meciuri de handbal, în weekend, la Sala Sporturilor Suporterii SSC Farul susţin HC Farul în meciul cu HC Dobrogea Sud II

ro

25 Feb, 2017 00:00 5752 Marime text
Sala Sporturilor din Constanţa găzduieşte trei meciuri oficiale de handbal în acest sfârşit de săptămână, urmând a fi văzute la joc reprezentantele litoralului în Liga Naţională (HC Dobrogea Sud) şi în Divizia A (HC Farul, HC Dobrogea Sud II şi CSU Neptun).
 
Sâmbătă, de la ora 11.00, este programată partida masculină HC Dobrogea Sud II - HC Farul, contând pentru etapa a 15-a (a doua din retur) a Diviziei A. Echipa secundă a HC Dobrogea Sud, care ocupă locul patru în clasament, cu 21 de puncte, este gazda întâlnirii. Cu obiectiv declarat promovarea în Liga Naţională, HC Farul conduce în clasament, cu 30 de puncte, urcând în fotoliul de lider runda trecută. Fariştii au zece victorii şi un egal în 11 meciuri de campionat, depăşind cu trei puncte principala contracandidată la accederea în eşalonul superior, Poli Iaşi, care a coborât pe locul doi.

Ce înseamnă numele Farul pentru istoria oraşului 

„Vă așteptăm în număr cât mai mare la un frumos spectacol handbalistic, prilej cu care ne vom susține echipele locale cu fair-play, respect și admirație. Suntem convinși ca vom avea parte de un derby spectaculos, unde handbalul și suporterii de calitate vor da clasă sportului constănțean“, a fost mesajul HC Dobrogea Sud II. HC Farul va beneficia la meciul de astăzi de sprijinul fanilor SSC Farul. „Deşi, în principal, suntem suporteri de fotbal, am promovat şi susţinut mereu numele «Farul», indiferent de sport. Acelaşi lucru ne dorim să-l facem şi acum! Să reamintim tuturor suporterilor constănţeni, dar şi autorităţilor locale, faptul că şi comunitatea trebuie să fie acolo sunt suporterii, aşa cum şi suporterii fac parte din comunitate! După 11 partide disputate, HC Farul ocupă primul loc în clasament, la fel ca SSC Farul, cu singura diferenţă că handbaliştii conduşi de Eden Hairi au înregistrat o înfrângere. Le dorim mult succes în tentativa lor de a promova în primul eşalon al handbalului românesc! Vă aşteptăm pe toţi la Sala Sporturilor, să reamintim tuturor - dacă mai era nevoie - ce înseamnă numele Farul pentru istoria acestui oraş. Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, au precizat fanii HC Farul.

CSU Neptun are din nou adversar greu

Duminică, 26 februarie, în Sala Sporturilor au fost programate, în ordine, întâlnirea feminină CSU Neptun - Dinamo Bucureşti (de la ora 13.00) şi cea masculină HC Dobrogea Sud - HC Vaslui (de la ora 16.00, în direct la TVR1). Prima partidă contează pentru runda a 17-a a Diviziei A. CSU Neptun este a şaptea clasată, cu 24 de puncte, şi primeşte vizita unei alte echipe puternice a campionatului, vice-lidera (cu 45 de puncte) Dinamo Bucureşti. În runda precedentă, constănţencele jucaseră în fieful echipei de pe locul trei, HM Buzău, care s-a impus greu, cu 32-30. Dinamo este la egalitate de puncte cu formaţia de pe locul întâi, CS Rapid USL Metrou Bucureşti.

HC Dobrogea Sud vine după două eşecuri

Meciul HC Dobrogea Sud (locul 3, cu 37 de puncte) - HC Vaslui (locul 7, cu 24 de puncte) se dispută în etapa a 20-a a Ligii Naţionale. Gazdele vin după două eşecuri la rând în campionat, ambele în deplasare, cu Dunărea Călăraşi şi HC Odorhei, prima confruntare fiind însă cu scandal. Nemulţumiţi de arbitrajul cuplului de arbitri şi de o decizie a observatorului, constănţenii au refuzat să mai intre pe teren în ultimele şapte secunde ale confruntării. Ulterior, cei trei oficiali ai partidei de la Călăraşi au fost suspendaţi de Federaţie.
 
Sursa foto: Facebook (Handbal Club Farul) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii