Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:39 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Recompense financiare de la bugetul local pentru performeri ai CS Farul Constanţa

ro

29 Dec, 2016 00:00 1971 Marime text
În şedinţa de ieri a Consiliului Local Municipal Constanţa s-a votat ca cinci sportive şi antrenorii lor principali (trei la număr) de la CS Farul Constanţa să fie recompensaţi financiar pentru rezultatele deosebite obţinute în competiţiile internaţionale din a doua parte a anului 2016. 

Suma brută aprobată a fost de 25.500 de lei, care s-a împărţit între reprezentanţi ai secţiilor clubului de kaiac-canoe (Daniela Varona, Andra Sârbu, antrenorul lor, Gabriel Aftenie) şi tenis de masă (Elena Zaharia, Camelia Mitrofan, antrenoarea lor, Elena Sebe / Eliza Samara şi antrenorul ei, Viorel Filimon). Dublă medaliată cu bronz (în probele de simplu şi dublu) la Campionatul European de seniori de la Budapesta (Ungaria), competiţie derulată în intervalul 18 - 23 octombrie 2016, Eliza Samara a primit 7.400 de lei (câte 3.700 de lei pentru fiecare medalie). Aceiaşi sumă i-a revenit şi tehnicianului Viorel Filimon.

Gabriela Varona, rezultate la Euro şi la Mondiale

Daniela Varona a fost răsplătită cu 4.100 de lei, pentru evoluţiile de la Campionatul European şi Mondial de tineret. Prima întrecere s-a desfăşurat la Plovdiv, în Bulgaria, între 14 şi 17 iulie 2016, iar Varona a fost premiată din bugetul local cu 2.800 lei, astfel - 1.350 de lei pentru locul 3 la K2X500 m, 900 de lei pentru locul 4 la K2X1.000 m, 550 de lei locul 6 la K4X500 m. La aceeaşi întrecere, Andra Sârbu s-a clasat pe locul 6 la K4X500 m, ceea ce i-a adus de la CLM Constanţa suma de 550 de lei. Antrenorul celor două, Gabriel Aftenie, a primit pentru aceste rezultate 2.800 de lei. La Campionatul Mondial de la Minsk (Belarus, 28 - 31 iulie 2016), Daniela Varona a ocupat poziţia a şasea la la K2X500 m şi la K4X500 m, iar Consiliul Local a răsplătit-o cu 1.300 de lei (câte 650 de lei pentru fiecare dintre cele două clasări). Atât i-a revenit şi antrenorului Gabriel Aftenie.

Bronz şi pentru Zaharia şi Mitrofan

Tinerele jucătoare de tenis de masă Elena Zaharia şi Camelia Mitrofan au cucerit medalia de bronz cu echipa României la Campionatul European de cadeţi de la Zagreb (Croaţia), care s-a disputat între 9 şi 18 iulie 2016. Aceste performanţe le-au adus celor două câte 650 de lei, iar antrenoarea lor principală, Elena Sebe, a fost recompensată de Consiliul Local cu aceeaşi sumă.

Suma de 200.000 de lei, alocată la anul

Tot la şedinţa CLM de ieri, aleşii locali au aprobat prin vot modificarea HCL nr. 277/30.09.2016 privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanţarea activităţii sportive a CS Farul în anul 2016. Este vorba de suma de 200.000 de lei, care urmează acum să fie alocată pentru perioada 1 ianuarie 2017 - 31 mai 2017, la cererea clubului sportiv. Potrivit documentelor existente la dosar, CS Farul a motivat această solicitare prin faptul că perioada scursă de la data de 24.11.2016 (când intra în vigoare HCL nr. 277/30.09.2016, în urma răspunsului Ministerului Tineretului şi Sportului) şi până la sfârşitul anului 2016 este insuficientă pentru întocmirea întregii documentaţii pentru repartizarea sumei alocate.

Sursa foto: Facebook
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii