Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:16 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au asteptat greseala

ro

23 Sep, 2002 00:00 714 Marime text

Sportul Studentesc - FC Farul Constanta 0-3

Antrenorul Viorel Hizo a castigat duelul tactic cu Ioan Andone * El a aglomerat mijlocul terenului tocmai pentru a inchide apararea si a putea sa-si creeze ocazii de a marca * Dupa primul gol, marcat de Badescu (14), Farul a asteptat eroarea pentru a se desprinde * Nu a facut-o in urma unei greseli in defensiva studenteasca, ci in urma a doua gafe ale tusierului Cristian Nica

FC Farul Constanta s-a impus sambata in fata eternului adversar din ultimii doi ani, Sportul Studentesc, castigand chiar pe terenul acestuia cu scorul de 3-0. Dincolo de faptul ca "marinarii" au obtinut primul succes in deplasare din acest campionat, trebuie sa remarcam maniera in care trupa lui Viorel Hizo s-a impus in capitala. Ea a respectat cu strictete sarcinile trasate de antrenor, care i-a cerut sa pastreze posesia balonului undeva la mijlocul terenului, departe de poarta lui Curca, dar destul de aproape pentru a putea sa construiasca atacuri eficiente. In schimb, echipa din Regie n-a lasat niciodata impresia ca poate sa le incurce socotelile constantenilor, poate doar in primele 15 minute de dupa pauza. Nu trecuse nici macar un sfert de ora cand Badescu (14) l-a invins pe Stancioiu cu un sut din interiorul careului. Mingea a ajuns la acesta dupa ce, intr-o prima faza, L. Mihai trimisese pe poarta din centrarea lui Senin. Cu usorul avantaj luat pe tabela de marcaj, Farul a tras cu dintii de fiecare minge, incercand sa inchida toate culoarele catre poarta proprie. Dupa pauza, Sportul a avut o usoara zvacnire cand Paunescu a trimis pe langa poarta la o faza in care Cr. Petcu gresise o preluare la marginea carului de 16 m, dandu-i posibilitatea lui Dinita sa-l "deschida" pe autorul ratarii. Dupa care Sportul a mai ratat doua ocazii notabile prin: Maxim (54) si T. Balan (59). Farul a asteptat in tot acest timp greseala. Ca era a adversarului sau a arbitrului nu conta, un scor de 0-2 avea darul de a le turna plumb in picioare bucurestenilor. Prima data a venit cea a adversarului. L. Mihai (61) a prins un sut de la marginea careului, respins de Stancioiu. Apoi a venit cea a tusierului Cristian Nica. Acesta nu a semnalizat doua ofsaiduri, din care "alb-albastrii" au reusit sa inscrie de doua ori. Centrarea lui Badescu a fost reluata cu capul, din plonjon, de Cristocea (63) si s-a facut 0-2, dupa care L. Mihai (65) a inscris cu un sut puternic la coltul scurt, la semiinaltime, undeva aproape de vinclu. Greselile asistentului ploiestean nu au stirbit cu nimic din frumusetea acestei victorii meritate a faristilor. Ei trebuie sa ramana insa cu picioarele pe pamant si sa aprecieze asa cum trebuie succesul. A fost castigata o batalie, nu intregul razboi. In tentativa de a-si atinge obiectivul, clasarea pe unul din locurile 4-8, o asemenea victorie nu trebuie sa insemne mai mult decat trei puncte acumulate in clasament. Altfel risca sa pateasca asa cum a patit echipa Sportului in aceasta etapa, cand, "euforica" dupa ce cu o saptamana inainte trecea de UTA, a cedat puncte chiar pe terenul propriu. Iar cand te gandesti ca la Constanta vor veni in acest tur de campionat Otelul, AEK Timisoara, Dinamo, FCM Bacau, FC Arges, simti un fior in ceafa.Sportul Studentesc: Stancioiu - Farmache, Musteata, Secareanu, Maxim - Cr. Irimia (46 Paunescu), Lazar, Paduret (64 Mazilu), T. Balan - Dinita, Oct. Chihaia (78 Cruceru). Antrenor: Ioan Andone.FC Farul Constanta: G. Curca - I. Barbu, Schiopu, Cr. Petcu (53 C. Mocanu) - Balan, Badescu (81 Hrib), Lungu, Abaluta, Cristocea (79 Zicu), Senin - L. Mihai. Antrenor: Viorel Hizo.Cartonase galbene: I. Balan (34), L. Mihai (58), Senin (73).Arbitri: Gheorghe Farcas - Zoltan Szekely, Cristian Nica - Constantin Dutu.Observatori: Mihai Ionescu si Mircea Constantinescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii