Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:26 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sediul Prefecturii, pichetat de sindicalisti

ro

22 Mar, 2006 00:00 966 Marime text
Peste 150 de sindicalisti au pichetat ieri Prefectura. Acestia si-au declarat dezacordul fata de politica de preturi la gaz natural si energie electrica promovata de Guvern. Membrii de sindicat ai CNS Cartel ALFA din judetul Constanta sunt de parere ca majorarea aberanta si nejustificata a preturilor la aceste utilitati reprezinta inca un atentat la buzunarul si asa subtire al romanilor. Sindicalistii declara ca indignarea lor este cu atat mai indreptatita cu cat, conform statisticilor, Romania se mentine, in mod constant, tara cu tarife la energia electrica peste media europeana, in conditiile in care, alaturi de Bulgaria, ramane in continuare unul din statele cu salariile cele mai mizere din Europa. Respectarea calendarului negociat de aliniere a pretului la gaz natural la tariful de pe piata europeana se traduce in majorarea de la 110 USD/1000mc la 288 USD/1000mc, cu perspectiva de a se ajunge la 320 USD/1000mc in anul 2007. Ion Caraignat, secretarul CNS Cartel ALFA a declarat ca "atat la nivelul consumatorului industrial cat si la nivelul populatiei consecintele vor fi dezastruoase. Vor avea un efect pe orizontala, prin aparitia unor probleme in lant asupra intregului ansamblu economic determinate de oprirea combinatelor chimice. Va fi de netolerat o crestere a pretului la energia electrica, in conditiile in care, la ora actuala, Termoelectrica, furnizor a 77% din energia electrica a Romaniei, utilizeaza si gazul ca materie prima". Sindicalistii solicita guvernului sa adopte o politica coerenta de preturi care sa aiba in centru protectia sociala a populatiei si interesele industriei romanesti. In acest sens, acestia considera necesara, fie o compensare, la nivel national, in raport cu majorarea tarifelor la utilitati, fie o revizuire a calendarului de crestere a preturilor, sincronizata cu cresterea puterii de cumparare a consumatorilor. Printre protestatarii aflati in fata primariei s-au numarat reprezentanti ai peste 15 sindicate printre care se numara Sindicatul Liber "Petrol" SC Oil Terminal, Sindicatul Centralei Nuclearoelectrice Cernavoda si Combinatul de Ingrasaminte Chimice SA. Danut Culetu, prefectul judetului Constanta, s-a declarat deschis problemelor expuse de sindicalisti si a punctat faptul ca va prezenta printr-un comunicat aceste doleante catre Guvernul de la Bucuresti. Sindicalistii au subliniat faptul ca pana pe data de 24 martie a.c. vor hotari care va fi urmatoarea actiune impotriva acestei decizii luate de Guvern.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii