Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Citeşte! ZIUA de Constanţa - 15 ani Retrospectivă aniversară. Episodul 93

ro

17 Dec, 2015 00:00 2328 Marime text



Pe 20 noiembrie 2015, ZIUA de Constanţa a împlinit 15 ani de existenţă. Le mulţumim celor care au fost alături de noi. Cu noi. Mai trebuie spus ceva: nu puteam împlini aceşti 15 ani de ştiri, informaţie şi divertisment fără dvs., cititorii noştri. Din arhiva cotidianului ZIUA de Constanţa, vă prezentăm astăzi trei materiale din ediţia nr. 3596 din data de 4 septembrie 2013.

Dorel de la Primăria Constanţa botează străzile. Cum a fost pocit numele celebrului aviator Horia Agarici

În toamna anului 2010, Consiliul Local Constanţa a aprobat, printr-o hotărâre, Nomenclatorul stradal al municipiului Constanţa. Este vorba, în total, de 910 străzi localizate în Constanţa, categorie în care intră însă şi bulevardele, aleile, intrările, prelungirile şi fundăturile. Interesant este însă că există numeroase cazuri în care o stradă, o alee sau o intrare au fost botezate cu acelaşi nume şi asta deşi se află în cartiere diferite ale oraşului. Mai mult, există şi situaţia în care, dintr-o eroare, o stradă poartă şi numele fiului, şi pe cel al tatălui: „aleea Aviator Horia (Paul) Agarici“.

Citeşte mai departe!

Jihad, Trandafir şi Ghebaur, reprezentanţii Constanţei - Dosarul cu prejudiciu de 30.000.000 de euro, în lucru de un an la DIICOT

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală lucrează în continuare la dosarul în care trei constănţeni sunt acuzaţi că fac parte dintr-un presupus grup infracţional „specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă şi spălare de bani, în domeniul operaţiunilor comerciale cu cereale“. 

Citeşte mai departe!

Şantier în lucru, la Mamaia, pe numele lui Giurgiucanu - Cui aparţine viitorul complex hotelier „Le Rose del Lago“

Câteva utilaje şi angajaţi ai societăţii ABC Val trudesc la fundaţia viitoarelor blocuri. „Avem contracte pentru structura de rezistenţă a două blocuri şi pentru o parcare, care va fi situată între ele“, ne-a dezvăluit Vasile Costea, administratorul societăţii ABC Val.

Citeşte mai departe!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii