Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:39 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comandantul Politiei Mangalia avertizeaza politicienii

ro

03 Mar, 2008 00:00 1120 Marime text

Incidentele in care au fost implicati consilierii locali in ultimul timp - pornind de la altercatia dintre Cornel Grama si Florin Maftei, in urma cu un an, continuand cu amenintarile lui Maftei asupra lui Viorel Oleniuc, presedintele PNL Mangalia si culminand cu amenintarile la adresa primarului Zanfir Iorgus (venite din partea aceluiasi Maftei), l-au determinat pe comandantul Politiei Municipiului Mangalia sa isi exprime un punct de vedere cu privire la alegerile care vor avea loc peste numai trei luni.

"Urmeaza o perioada extrem de agitata, avand in vedere demararea campaniei electorale, cand, de obicei, spiritele se incing. Vreau ca cetatenii Mangaliei si, in special, politicienii, sa stie ca politia va fi intotdeauna neutra si va aplica legea, indiferent de ce partid sau persoana ar fi vorba. Vom actiona impotriva celor care vor apela la violenta sau la incalcarea flagranta a legii, iar toate plangerile penale vor fi solutionate operativ, fara sa se tina partea cuiva", ne-a declarat comisar sef Nicolae Pescaru, seful Politiei Municipiului Mangalia. Acesta a chemat partidele din localitate sa studieze bine legea electorala si sa o respecte intocmai, sa tina seama de locurile de afisaj si sa nu tulbure linistea si ordinea publica. Pana in prezent, la Politia din Mangalia au fost depuse doua plangeri de la alesi locali. Una ii apartine lui Florin Maftei, impotriva fratilor Raim, pentru lovire, politicianul local avand nevoie de 12 zile de ingrijire medicala, potrivit raportului medico-legal. Cealalta este inca asteptata de la Parchetul Mangalia si ii apartine primarului Zanfir Iorgus, care il acuza pe Florin Maftei de scandal si ultraj.

Scris de: {autor}Mihaela MARIN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii