Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:30 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A solicitat sprijin şi a primit o palmă Turcescu şi Ţuţuianu, dispută pe tema bugetului Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean (document)

ro

01 Jun, 2017 00:00 2927 Marime text
Deputatul PMP Constanța, Robert-Nicolae Turcescu, a semnalat, în plenul Camerei Deputaților, situația critică în care se află Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanţa. Preşedintele CJ, Marius Horia Ţuţuianu, spune că Turcescu, în mod eronat, a asociat problemele cu care se confrunta UPU cu o vendetă politică. 

Interpelare în Camera Deputaţilor pe tema UPU-SCJU Constanţa 

În cadrul interpelării adresate premierului Sorin Grindeanu şi ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, deputatul PMP de Constanţa, Robert Turcescu, susţine că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este singura structură care asigură asistenţa medicală de urgenţă pentru aproape 770.000 de locuitori ai judeţului Constanţa, precum şi coordonarea regională pentru Regiunea Sud-Est, primind pacienţi transferaţi de la unităţi din judeţele limitrofe (Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi). De asemenea, Unitatea de Primiri Urgenţe Constanţa asigură asistenţa medicală de urgenţă pentru turiştii români şi străini sosiţi pe litoral în sezonul estival, fapt care duce la o creştere substanţială a numărului pacienţilor în această perioadă.

„Cu toate acestea, pentru anul 2017, bugetul aferent Titlului II cheltuieli materiale aprobat este de 6.491 mii lei, reprezentând 54,09% din bugetul solicitat (12.000 mii lei) şi 61,38% din bugetul anului 2016 (10.575 mii lei) aprobat pentru aceeaşi destinaţie. Subdimensionarea bugetului pune în pericol activitatea unităţii medicale menţionate şi creează disfuncţionalităţi majore în desfăşurarea activităţii medicale. Mai mult, acest buget a fost transmis trimestrializat, cea mai mică sumă fiind alocată pentru trimestrul III (1.373 mii lei), respectiv exact pentru perioada sezonului estival, în care numărul de pacienţi este imens. Toate acestea au dus la situaţia în care, în prezent, pentru trimestrul II deja nu mai există fonduri necesare pentru plata furnizorilor de medicamente, materiale sanitare, reactivi sau investigaţii paraclinice, aşa încât Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa se află în situaţia blocării activităţii”, apreciază deputatul PMP în interpelarea sa.
 
Robert Turcescu este de părere că, din păcate, „aceasta este situaţia unui spital dintr-un judeţ condus de către un lider al PSD. Dacă nici propriilor lideri de judeţe, Guvernul PSD nu le-a dat suficienţi bani pentru a face o astfel de unitate medicală funcţională, vă daţi seama care e situaţia în celelalte judeţe ale ţării, care nu sunt conduse de către PSD-işti? Dacă Horia Ţuţuianu, lider de top al PSD şi preşedinte al CJ Constanţa, a ajuns să îmi scrie mie, deputat PMP, o scrisoare în care numeşte bugetul primit de la Guvernul său drept «nerealist şi subdimensionat», vă daţi seama cât de gravă e problema de acolo?”
În calitate de deputat de Constanţa, Turcescu afirmă că are de gând să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a obţine o corectare a bugetului Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa. 

Şeful CJ, Ţuţuianu, lezat de afirmaţii deputatului 

Ca urmare a afirmaţiilor deputatului Robert Turcescu, legate de situaţia Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Tuţuianu, consideră că deputatul Turcescu a dat o altă interpretare solicitării făcute către toţi parlamentarii aleşi în judeţul nostru, referitoare la un subiect atât de important cum este sistemul sanitar constănţean - respectiv Unitatea de Primiri Urgenţe. „Sănătatea este un sector prea serios pentru mine, iar eu cred că putem schimba ceva în acest domeniu doar dacă ne vom aşeza împreună la masa discuţiilor. Prioritatea mea în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa este aceea de a ţine cont de nevoile cetăţenilor judeţului. La Constanţa, avem un spital de dimensiuni impresionante, pe care dorim să-l modernizăm, pe care dorim să-l dotam, pentru care ne zbatem să obţinem fonduri” susţine Ţuţuianu.
De la cabinetul şefului CJC a fost transmisă recent către toţi demnitarii reprezentativi pentru judeţul Constanţa o adresă prin care erau informaţi despre situaţia financiară a UPU Constanţa.
 
Notă: Interpelarea deputului PMP, Robert Turcescu, poate fi lecturată în secţiunea „Documente”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii