Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:19 21 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Precizări ale Ministerului Justiției referitor la locuințele de serviciu și ce categorii de personal au dreptul la acestea

ro

21 Jul, 2025 15:18 236 Marime text








Ca urmare a unor informații care au circulat în spațiul public cu privire la locuințele de serviciu deținute de Ministerul Justiției, instituția a făcut precizări.


Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, au fost și sunt îndreptățite să beneficieze de atribuirea unor locuințe de serviciu următoarele categorii de personal: judecătorii, procurorii, personalul asimilat, magistrații-asistenți,personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi personalul care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice,personalul de probațiune.

De asemenea, instituția precizează că:


„Ministerul Justiției are în administrare un fond locativ destinat asigurării dreptului la locuință de serviciu, conform prevederilor art. 2 lit. (d) din Legea nr. 114/1996, pentru personalul propriu și cel al instituțiilor subordonate, fond care include, pe raza Municipiului București, un număr de 89 de locuințe.

În ceea ce privește cuantumul chiriei, constatăm faptul că actul normativ nu a mai fost actualizat din anul 2007. Ministerul Justiției nu este inițiatorul acestui act normativ, însă va aduce la cunoștința inițiatorilor (Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor) necesitatea actualizării acestor cuantumuri.

Totodată, Ministerul Justiției analizează legislația în vigoare referitoare la situațiile locative vizate, în vederea identificării unor inițiative adecvate pentru adaptarea acesteia la exigențele actuale, în limitele competențelor deținute.”, se arată în comunicat.

Totodată, judecătorii şi procurorii au dreptul la închirierea locuinţelor de serviciu. Locuinţele de serviciu aflate în proprietatea sau administrarea Ministerului Justiţiei şi unităţilor subordonate, precum şi cele aflate în proprietatea sau în administrarea Ministerului Public nu pot fi cumpărate de judecători, procurori sau orice alţi salariaţi ai acestor instituţii.

În cazul pensionării pentru limită de vârstă, titularul contractului de închiriere şi, după caz, soţul ori soţia acestuia îşi păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieţii.



Citește și
Averea și interesele lui Radu Marinescu, ministrul Justiției

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii