PT Cluj Victima a fost găsită decedată în interiorul locuinței sale din cartierul Mănăştur
PT Cluj: Victima a fost găsită decedată în interiorul locuinței sale din cartierul Mănăştur
16 Jul, 2025 15:44
ZIUA de Constanta
164
Marime text

Data: 16 iulie 2025
COMUNICAT DE PRESĂ
Compartimentul de informare din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj este împuternicit să vă comunice următoarele:
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a solicitatîn data de 15 iulie 2025, instanţei, arestarea preventivă a inculpaţilor R.R.C. şi O.A.E. pe o durată de 30 de zile. Se impune a fi menţionat faptul că în data de 15.07.2025 faţă de inculpatul O.A.E.a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore de către procurorul de caz.La data de 15 iulie 2025, prin ordonanţă, s-adispus punerea în mişcare a acţiuniipenale faţă de inculpatul R.R.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:- loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prev. de art. 195 Cp., și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. de art. 371 alin. 2 Cp, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cp.iar faţă de inculpatul O.A.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:-loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prev. de art. 195 Cp cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cp rap. la art. 43 alin. 1 Cp, și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. de art. 371 alin. 2 Cp cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cp rap. la art. 43 alin.1 Cp, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cp.
În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, s-a reţinut că îndata de 09.07.2025, în jurul orei 22:45, în timp ce inculpaţii R.R.C. şi O.A.E. se aflau în fața unui bar din cartierul Mănăştur din mun.Cluj-Napoca, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul R.R.C. i-a aplicat victimei D.K.A. o lovitură cu pumnul în zona capului și o altă lovitură cu pumnul în zona toracelui, după care i-a mai aplicat o lovitură puternică cu piciorul în zona toracelui, victima căzând la pământ, după care în timp ce victima încerca să se ridice de la pământ, inculpatul O.A.E. i-a aplicat două lovituri puternice cu piciorul în zona capului, victima lovindu-se cu capul de asfalt și rămânând în stare de inconștiență. După câteva minute, victima și-a revenit și la scurt timp a plecat spre locuința sa.
La data de 13.07.2025, în jurul orei 13:30, victima a fost găsită decedată în interiorul locuinței sale, decesul fiind cauzat de loviturile aplicate la data de 09.07.2025 de către cei doi inculpaţi.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a admis îndata de 16.07.2025 propunerea formulată de unitatea noastră de parchet şi a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pe o durată de 30 de zile.Precizăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii