Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
06:00 08 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Virgil Roman Lungu solicită Judecătoriei Medgidia să fie eliberat condiţionat (rechizitoriu)

ro

23 Nov, 2016 16:39 689 Marime text
Trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa şi condamnat definitiv în 2015 la doi ani de închisoare, Virgil Roman Lungu cere să fie eliberat condiţionat. Solicitarea a fost trimisă spre soluţionare Judecătoriei Medgidia. Primul termen a fost stabilit pentru data de 7 decembrie. Oricare va fi decizia instanţei, ea va putea fi atacată la Tribunalul Constanţa. 

Virgil Roman Lungu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa, care l-au acuzat că, „în perioada septembrie 2014 - sfârşitul lunii ianuarie 2015, între un denunţător şi inculpatul Lungu Virgil Roman au fost purtate mai multe discuţii, în cadrul cărora acesta din urmă a pretins şi acceptat primirea unor sume de bani cuprinse între 20.000 de euro şi 50.000 de euro“.
 
Banii ar fi fost pretinşi, mai spun procurorii, pentru ca Roman să-şi „folosească influenţa pe care afirma că o are asupra unui magistrat din cadrul Tribunalului Constanţa, cu scopul de a-l determina pe acesta să revină asupra unor măsuri asigurătorii, în sensul revocării acestora, şi să-i garanteze denunţătorului o judecată corectă, imparţială“.
 
„Potrivit susţinerilor numitului (...), la scurt timp după pronunţarea încheierii din data de (…) .09.2014, acesta a purtat o discuţie cu inculpatul Lungu Virgil Roman, care i-a adus la cunoştinţă faptul că preşedintele completului de judecată învestit cu soluţionarea dosarului nr. (...)/118/2014 al Tribunalului Constanţa este unchiul său, situaţie în care s-a oferit să întreprindă demersuri pe lângă magistratul judecător în favoarea denunţătorului. În acest context, în zilele următoare, numitul Lungu Virgil Roman i-a propus denunţătorului (...) remiterea sumei de 50.000 de euro, ce urma a fi transmisă «unchiului său», sumă în schimbul căreia acesta urma să revină asupra măsurilor asigurătorii luate, în sensul revocării acestora, şi să-i garanteze o judecată corectă, imparţială“, conform rechizitoriului.
 
Virgil Roman Lungu a fost condamnat definitiv în octombrie 2015, la doi ani de închisoare.

DNA - „Dosarul «a ajuns unde trebuia»“
„Nepotul“ unui judecător din Tribunalul Constanţa, „lucrat“ de procurorii Anticorupţie (rechizitoriu)

Ti-a placut articolul?

Comentarii