Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
23:22 20 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

În liniștea Deltei la Chilia Veche. Maiestuosul zbor al pelicanilor (fotoreportaj)

ro

16 Aug, 2017 03:11 2045 Marime text
Cel ce n-a fost în Delta Dunării, român fiind, ar putea spune că a trăit degeaba pe acest pământ.

Mai ales pentru dobrogeni fiindcă Delta este aproape. La o aruncătură de băț cum se zice în popor.

Cu un efort minim oricine ajunge printre stufărișurile, printre plaurii apelor.

Că te duci la un pescuit că te duci doar la o plimbare, dar să ajungi în Deltă trebuie.

Să ajungi la Chilia Veche este și mai necesar. Și acolo să stai să privești pelicanii.

Acele păsări hrăpărețe, pentru că este o vorbă, a înghiți ca pelicanul, dar maiestuoase.

Maiestuoase prin albul penajului în acea mare verde de stufăriș, maiestuoase în zborul lor.

Puțini știu, excepție cunoscătorii și mai ales pescarii, că pelicanul, este un bun zburător și bun înotător, iar punga lui, cea care ne face să spunem că este lacom, plasată strategic, putem zice, sub cioc, se poate dilata, astfel încât în ea să încapă cât mai multă pradă.

Pelicanii mai sunt denumiți și sanitarii piscicoli pentru că ei mănâncă peștii bolnavi sau cei care rămân blocați în nămolul bălților aproape secate și care multe șanse de a trăi nu ar mai avea.
 
Sunt păsări migratoare. Vin în România în sezonul martie - mai, și peste puțin timp, în septembrie - octombrie pleacă spre Delta Nilului, regiunea Golfului Persic sau coastele Asiei.

Așa că de vreți să-i vedeți în splendoarea lor ar cam trebui să vă grăbiți.

Chilia Veche este cea mai populată așezare rurală din Deltă. Are vreo trei mii de suflete. Este  situată în nordul județului Tulcea, pe malul drept al Brațului Chilia, pe "insula continentală", numită și Câmpul Chiliei.

Este așezată în fața celebrei Cetăți Chilia, construită în 1479, în vremea Domnului Moldovei Ștefan cel Mare, dar are urme de antichitate ce pot fi și azi văzute.

Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?

Comentarii