Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:38 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şapte mandate de arestare de la Curtea de Apel

ro

16 Nov, 2012 01:26 1610 Marime text
Magistraţii din cadrul Curţii de Apel au dispus arestarea preventivă a unui număr de şapte persoane pe numele cărora autorităţile italiene au emis mandate europene de arestare. Astfel, ieri, judecătorii au hotărât arestarea pentru cinci zile a următorilor: Ainur Şaban, Kemal Pomac, Acî Şaban, Kemal Suliman, Cayaca Şaban, Geilan Halit şi Burduşanca Iusein. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii din Medgidia, Ovidiu şi Dobromir, au depistat, zilele trecute, şapte persoane pe numele cărora autorităţile italiene emiseseră mandate europene de arestare. Cei în cauză sunt suspectaţi de Parchetul din Milano, Italia, de comiterea infracţiunilor de „criminalitate organizată transfrontalieră, trafic de persoane şi sclavie", fapte pedepsite de Codul Penal italian cu până la 20 de ani de închisoare. În fapt, autorităţile italiene au reţinut în sarcina lor că, în perioada octombrie 2011 - septembrie 2012, au recrutat din România mai multe persoane fără venituri, cu handicap fizic, pe care le-au transportat în Milano, în scopul practicării cerşetoriei, împotriva voinţei lor. Suspecţii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care a dispus reţinerea lor pentru 24 de ore, ieri fiind prezentaţi la Curtea de Apel Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii