Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:30 22 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Hoţ prins de un student

ro

23 Mar, 2012 00:00 731 Marime text

Un tânăr, student al Universităţii Ovidiu în cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe administrative, profilul Poliţie Comunitară a imobilizat suspectul după ce a sustras un lănţişor de la gâtul unei femei.

La data de 21 martie, ora 16.10, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi de către Fulina I., de 22 de ani, din Constanţa, cu privire la faptul că pe strada Ion Tăutu, în dreptul unui imobilul, a observat o persoană de sex masculin care a smuls un lanţ de la gâtul unei femei, în vârstă de 63 de ani, încercând apoi să fugă. Tânărul a dat dovadă de spirit civic şi a apelat imediat prin SNUAU 112 autorităţile, după care a pornit în urmărirea suspectului, pe care l-a ajuns şi imobilizat până la sosirea patrulei de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2, care a preluat persoana şi a condus-o la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor. În urma verificărilor s-a stabilit că este vorba de George S., de 33 de ani, din Constanţa, asupra căruia a fost găsit un lănţişor de 20 de grame. Pe baza probatoriului administrat, suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă de către poliţişti, iar astăzi a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în vederea sesizării instanţei de judecată cu luarea măsurii arestării preventive. Magistraţii constănţeni au admis solicitarea şi au emis pe numele suspectului mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru infracţiunea de tâlhărie. Comanda IPJ Constanţa a invitat tânărul la sediul instituţiei pentru a-l felicita pentru spiritul civic de care a dat dovadă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii