Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:48 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dosarul Beirut a ajuns la Tribunalul Constanţa

ro

09 Nov, 2015 00:00 831 Marime text


Dosarul în care George Karam, patronul restaurantului Beirut din Constanţa, este acuzat de „infracţiunii de distrugere din culpă, în formă agravată, având ca urmare un dezastru“, a ajuns la Tribunalul Constanţa.
 
Asta după ce decizia luată de Ştefania Pârlogea, magistrat al Judecătoriei Constanţa, de a începe judecata lui în prezenta cauză a fost atacată cu contestaţie.
 
Până la acest moment, Tribunalul Constanţa, instanţă învestită cu soluţionarea contestaţiei, nu a stabilit primul termen de judecată.
 
Reamintim că George Karam este acuzat de două infracţiuni de distrugere din culpă, una în formă agravată, de infracţiunea de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, de infracţiunea de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale ale existenţei acestora - formă agravată, de infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, de infracţiunea de construire fără autorizaţie într-o zonă construită protejată, de infracţiunea de primire în muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă, precum şi de 40 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
Restaurantul Beirut din Constanţa a fost distrus într-un incendiu, în data de 5 aprilie 2014. Atunci şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii