Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
17:51 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Au fost numiți vicepreședinții noii autorități a statului cu sediul la Constanța. Vor fi 54 de posturi libere. Președintele fusese numit în aprilie

ro

04 Oct, 2017 02:57 1975 Marime text
Ieri, prin decizia cu numărul 632, publicată în Monitorul Oficial al României parta I numărul 784, Iulian Offenberg, a fost numit vicepreședinte al Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.

Tot ieri a fost numit, prin decizia 633, publicată în același Monitor Oficial, și cel de-al doilea vicepreședinte al autorității menționate, acesta fiind Iulian Cliseru.

Reamintim că la finele săptămânii trecute, în Monitorul Oficial al României partea I, numărul 768 din 27 septembrie, a fost publicată Hotărârea Guvernului României 688/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Competente de
Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.

 
Actul normativ la care facem referire vine ca o completare Deciziei nr. 365/2017, din 24 aprilie anul acesta, semnată de premierul de atunci Sorin Grindeanu, privind numirea lui Constantin Gheorghe în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, dar și a completării Legii nr. 165/2016 privind siguranța operațiunilor petroliere offshore.
 
Potrivit HG nr. 688/2017 Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO), se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și exercită atribuțiile prevăzute de Legea nr. 165/2016 privind siguranța operațiunilor petroliere offshore, cu modificările și completările ulterioare.

Sediul principal al ACROPO este în Constanța, iar cel secundar în municipiul București.

Conducerea ACROPO este asigurată de un președinte cu rang de secretar de stat și de doi vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat, numiți pe o perioadă de 5 ani și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului.

Vicepreședinții ACROPO exercită următoarele atribuții:
 a) coordonează procesul de emitere a reglementărilor privind operațiunile de petrol și gaze offshore la Marea Neagră, în conformitate cu legislația națională și internațională în domeniu, precum și acțiunile de verificare a documentației depuse de operatori și proprietari, în conformitate cu cerințele Legii nr. 165/2016, cu modificările și completările ulterioare;
 b) coordonează acțiunile de inspecții și investigații efectuate de către reprezentanții ACROPO;
 c) au un contact nemijlocit cu operatorii și proprietarii și cu autoritățile competente din România și din alte state membre ale Uniunii Europene, implicate în activitatea de petrol și gaze offshore din Marea Neagră;
 d) reprezintă ACROPO în relația cu operatorii și proprietarii implicați în operațiunile de petrol și gaze offshore la Marea Neagră;
 e) reprezintă ACROPO în relația cu autoritățile competente locale, cu atribuții în activitatea de petrol și gaze offshore din Marea Neagră;
 f) reprezintă ACROPO în relația cu celelalte autorități competente offshore din statele membre ale Uniunii Europene, atunci când sunt mandatați de către președintele ACROPO;
 g) informează operatorul și/sau proprietarul despre rezultatul verificărilor documentației inițiale depuse de către aceștia;
 h) asigură monitorizarea permanentă a aplicării reglementărilor emise de către ACROPO și a aplicării cadrului legal existent prin inspecții și verificări;
 i) urmăresc în mod permanent noile tehnologii care apar în activitatea de petrol și gaze menite a îmbunătăți nivelul de siguranță a activităților și asigură informarea operatorilor și proprietarilor și a celorlalte autorități competente despre aceste tehnologii;
 j) întocmesc Raportul de activitate și îl prezintă președintelui, spre avizare;
 k) coordonează compartimentele din subordinea lor;
 l) îndeplinesc și alte atribuții, la solicitarea președintelui, în condițiile legii.
 
Structura organizatorică a Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră va fi compusă din 54 de posturi, exclusiv exclusiv președintele, vicepreședinții și cabinetul președintelui.

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii