Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:32 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imnul Turistic al Romaniei, lansat in Mamaia

ro

02 May, 2009 16:54 1171 Marime text
Imnul Turistic al României a fost lansat cu fast, pe plaja din staţiunea Mamaia, în prezenţa a peste două mii de turişti, a preşedintelui Traian Băsescu, a ministrului Turismului, Elena Udrea, a ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, nu a participat la lansarea imnului pentru că nu a fost invitat de ministrul Turismului, Elena Udrea. „Dacă mă invită, dacă o fi şi frumos imnul, vin. Dacă e urât, nu vin. O fi vreo panaramă de imn, dar poate-i bun. Moga l-a compus. Probabil o să fie în regulă", a afirmat, zilele trecute, edilul Constanţei, întrebat dacă va participa la lansarea imnului. Ţinând cont că ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat că Imnul Turistic al României va fi secret până în momentul lansării lui, nefiind prezentat nimănui înainte, iar Radu Mazăre nu a fost prezent la lansarea lui, este posibil ca edilul Constanţei să fi fost deranjat de faptul că nu a fost invitat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii