Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:18 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prognoza meteo azi, 3 ianuarie

ro

03 Jan, 2010 14:36 2191 Marime text

iarna1.jpgDupă o noapte geroasă, ziua de azi aduce valori termice preponderent negative, de la minus 7 la cel mult 2 grade Celsius. Vântul suflă cu putere mai ales în vestul şi sudul ţării. Ninge pe arii extinse, în aproape toată ţara şi vântul va viscoli zăpada depusă.

Astăzi vremea va impune din nou paltoane. Temperaturile peste zi nu mai trec de limita de îngheţ decât cu două-trei grade, cel mult, în timp ce în nordul Moldovei vor fi şi minus 7 grade. Cerul se păstrează ascuns de nori, aşa că ninge în cea mai mare parte a ţării şi vom avea din nou strat de zăpadă depus. Vântul prinde putere în toată ţara, nu numai la munte, dar în regiunile vestice şi sudice va prezenta intensificări serioase. Ninsorile vor fi, aşadar, viscolite temporar, mai ales în Oltenia, sudul şi estul Munteniei şi în vestul Dobrogei, iar condiţiile de polei se menţin. Se schimbă vremea şi în capitală. Ziua a început cu minus 1 grad, dar nici la amiază nu va fi mai plăcut: o grade Celsius. Vântul suflă cu intensificări de scurtă durată peste zi, ninge, aşa că iarna îşi spune cuvântul din ce în ce mai răspicat. Presiunea atmosferică este în continuare mică, mult sub valoarea confortabilă, dar creşte uşor de la 737 mm coloană de mercur. Iarna e în plină desfăşurare pe crestele carpatine. Aici e nu doar frig, ci de-a dreptul ger, mai ales peste noapte şi dimineaţă. Cerul rămâne ascuns de nori şi aici iar ninsorile se întrec între ele să depună stratul de zăpadă mult aşteptat de turişti. Vântul suflă astăzi cu putere, aşa că viscolul este aici la el acasă, iar poleiul se aşterne şi el, în timp ce temperaturile au intrat şi ele la iernat: minus 10 grade la Vârful Toaca pe Ceahlău, minus 7 la Semenic şi nu mai mult de minus 5, minus 4 grade în celelalte staţiuni montane. Dincolo de Carpaţi, vremea schimbă foaia astăzi. Vorbim de ninsori pe arii extinse care nu vin singure, ci şi cu vânt puternic, în rafale în zona de munte şi în Câmpia de Vest, dar mai ales în Banat. Maximele sunt în scădere, cu valori între minus 2 şi cel mult 2 grade Celsius. Avem însă şi temperaturi de minus 4 grade în depresiuni. Cu alte cuvinte, avem toate ingredientele de formare a poleiului, dar peste zi se reduc. În sud, ninsorile au început încă de astă noapte şi continuă şi azi. Vântul prinde forţă în sudul Olteniei şi al Munteniei, viscolind şi aici ninsoarea. Răcirea vremii e semnificativă în Oltenia, de la 9-10 grade ieri la amiază, la cel mult 1-2 peste pragul de îngheţ. Frig şi în Muntenia, cu 0 grade la Giurgiu, minus 1 grad la Ploieşti şi Călăraşi şi minus 2 în Buzău. Nici de aici nu lipsesc condiţiile de formare a poleiului. Iarna vine şi în Dobrogea. În locul ploilor de ieri, astăzi şi-au făcut intrarea ninsorile, iar în vestul regiunii vântul va răscoli zăpada. Mai frig astăzi aici şi decât norma: minus 1 grad al Tulcea şi Cernavodă şi zero grade la Constanţa. Cel mai frig este însă în Moldova. Norii acoperă cerul, dar ninsorile sunt aici pe arii mai mici decât ân restul ţării. Dimineaţa însă a fost de-a dreptu geroasă, iar masa de aer rece aduce la amiază minus 3 grade în sud şi mai frig spre nord, cu maxime de minus 6-7 grade la Suceava şi Botoşani. Luni, masa de aer rece continuă să cîştige teren. După gerul de peste noaptea, ziua se anunţă şi ea friguroasă mai ales în nord şi centru. Maximele sunt în mai toată ţara negative, coborând până la minus 7 grade Celsius în nordul Moldovei şi doar prins sudvest putem spera la 2 grade peste limita de îngheţ. Ninsorile se mai opresc însă, pentru că stratul de nori se mai răreşte, dar vântul va fi puternic în Dobrogea şi Moldova, iar ziua va începe cu ceaţă şi chiciură în zonele joase. În Bucureşti săptămâna începe cu puţin soare şi şanse mici de ninsoare. Dar maxima rămâne la numai zero grade, faţă de 4 grade Celsius cât ar fi fost normal.
Ziua de marţi însă ne aduce câteva grade în plus începând din vestul ţării. Încălzirea este deocamdată timidă, dar suficient cât să transforme ninsorile din vest în lapoviţe şi ploi. În jumătatea de est a ţării, va ninge însă doar izolat şi slab. Vântul va fi puternic doar în Câmpia de Vest, în Dobrogea şi Moldova, în timp ce maximele vor indica valori între minus 5 şi plus 2 grade. Din nou însă vom avea parte de chiciură şi ceaţă dimineaţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii