Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:51 14 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi de aproximativ 10.000 de lei, date de jandarmi în ultima săptămână

ro

28 Jan, 2011 19:13 772 Marime text

În perioada 21 ianuarie - 28 ianuarie, efectivele din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS" au participat la diferite misiuni, destinate menţinerii ordinii şi siguranţei publice precum şi combaterea faptelor cu caracter contravenţional şi infracţional, în mod independent, cât şi în cooperare cu Poliţia. Dintre acestea cele mai importante au fost acţiunile în colaborare cu inspectori din cadrul Gărzii Financiare, punerea în executare a două mandate de aducere, acţiunile în cooperare cu lucrătorii R.A.T.C., acţiunile zilnice privind combaterea comerţului ilicit cu ţigări, alcool şi produse petroliere, misiunile destinate menţinerii ordinii şi siguranţei publice precum şi a combaterii faptelor cu caracter contravenţional şi infracţional împreună cu lucrători din cadrul Secţiilor de Poliţie din Constanţa şi acţiunile în parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie- filiala Constanţa

În urma acestor misiuni s-au aplicat 53 sancţiuni contravenţionale din care 11 avertismente scrise şi 42 amenzi, în valoare totală de 9.950 lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii