Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:27 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul „Motorina“, trimis în instanță, la Constanța Mai mulți șoferi acuzați de furt calificat! Procesul, amânat

ro

13 Sep, 2022 00:00 3600 Marime text
 
  • În cauză, polițiștii au pus în aplicare zece mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Constanța.
  • În urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor: 515 litri produs petrolier cu miros specific de benzină, 1.576 de litri produs petrolier cu miros specific de motorină, mai multe sigilii, o pompă electrică de transfer, mai multe recipiente goale, 14.000 de lei și 2.000 de euro.
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
Judecătoria Constanța a fixat un nou termen în dosarul denumit generic „Motorina“, cauză în care mai mulți șoferi de autocisterne sunt acuzați că ar fi pus pe piața neagră a carburanților din Constanța mii de litri de motorină și benzină.
 
Cauza a fost amânată pentru finele lunii octombrie 2022, în vederea administrării probelor.
 
Amintim că urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au depistat în flagrant delict un bărbat, șofer pe o autocisternă de transport carburant, în timp ce ar fi sustras 50 de litri de produs petrolier cu miros specific de benzină.
 
Din cercetări, a reieșit faptul că, 7 bărbați (șoferi ai unor autocisterne), în timpul deplasării cu încărcătura de combustibil către destinație, s-ar fi abătut de la traseu, mai exact ar fi oprit în incinta societății comerciale în cadrul căreia își desfășurau activitatea, unde, cu ajutorul agentului de pază și al mecanicului, ar fi descărcat produsul petrolier în recipiente de diferite capacități, acestea fiind depozitate în magaziile societății cu scopul comercializării.
 
În continuare, polițiștii au pus în aplicare zece mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Constanța.
 
În urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor: 515 litri produs petrolier cu miros specific de benzină, 1.576 de litri produs petrolier cu miros specific de motorină, mai multe sigilii, o pompă electrică de transfer, mai multe recipiente goale, 14.000 de lei și 2.000 de euro.
 
Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate este de aproximativ 13.780 de lei.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanța.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Ucidere din culpă!
Opal Construct SRL Constanța și administratorul firmei, trimiși în judecată! Noul termen, stabilit pentru finele lunii viitoare

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii