Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:36 23 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hizo cere risipa de efort

ro

25 Oct, 2002 00:00 478 Marime text

Universitatea Craiova - FC Farul Constanta

Viorel Hizo, "principalul" Farului Constanta, a afirmat ieri ca echipa sa poate produce o figura frumoasa in partida de duminica de la Craiova (ora 15.00), doar daca va face multa risipa de energie. "Este foarte greu sa faci marcaj la Lutu, care poate sa dribleze orice jucator din Romania daca este in dispozitie buna de joc. Se creeaza o superioritate numerica in anumite zone, pe care o pot specula jucatorii cu experienta de langa Lutu. Va trebui sa facem un marcaj in zona, sa asiguram un dublaj si un redublaj foarte bun in zonele puternice ale Universitatii", a afirmat ieri "Dulaul". Hizo crede ca un rezultat bun la Craiova poate creste moralul echipei sale. "Meciul cu Universitatea vine intr-un moment in care echipa a trecut peste socul celor doua infrangeri. Farul a avut o evolutie buna in jocul cu Poli AEK Timisoara si, daca echipa joaca la nivelul primei reprize din meciul cu timisorenii, are sanse sa obtina un rezultat pozitiv. Le-am spus jucatorilor ca echipa are nevoie de continuitate. Daca vom avea comportari oscilante, nu este normal. O echipa adevarata are ritmicitate si continuitate". Hizo se teme insa de aproape toti jucatorii craioveni, nu numai de Lutu. "Jocul Craiovei se invarte in jurul unor jucatori cu o mare experienta care au momentan o valoare deosebita. Este o imprudenta sa nu iei in considerare ca Vladoiu este atacantul Universitatii. Stie sa creeze, sa speculeze fiecare greseala a adversarului. Este o mare greseala sa nu tii cont de jocul lui Papura, Vochin, Dragomir, Sava, Stanga sau Badea. Pacat ca trebuie sa tinem cont de foarte multi jucatori de la Craiova. Ca sa echilibram jocul, va trebui sa alergam de doua ori mai mult decat ei". In plus, Hizo este constient ca atmosfera ostila a galeriei craiovene poate afecta psihicul tinerilor sai jucatori. "Va dati seama ca n-or sa ne astepte la Ganeasa cu flori, nici cu lapte si miere. Este o echipa care a fost invatata sa castige. Pe care publicul o impinge cu 7-8 jucatori spre poarta adversa". Cu patru jucatori abia recuperati dupa niste accidentari (Cosmin Mocanu, Adrian Senin, Florin Lungu si Liviu Mihai), Hizo a fost pus in situatia de a nu avea la antrenamente, pana ieri, nici unul dintre cei doi fundasi stanga (Senin si C. Mocanu). La amicalul de miercuri, cu Midia, el l-a incercat pe Adrian Voicu, despre care a spus ca a avut o evolutie buna.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii