Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:44 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preotul paroh din Cotu Vaii va fi judecat in lipsa

ro

26 Nov, 2008 02:04 3189 Marime text

O nouă lovitură pentru Arhiepiscopia Tomisului. Valentin Petrea, de 28 de ani, fost preot paroh la Parohia Cotu Văii, a fost trimis în judecată, sub multiple acuzaţii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, toate în formă continuată.

Procurorii cer condamnarea fostului preot, afirmând că acesta, începând din vara anului 2004, „a elaborat un plan infracţional de amploare, ce a vizat obţinerea într-o perioadă scurtă de timp a unor sume importante de bani, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor unor instituţii bancare". Anchetatorii au stabilit că, pentru a-şi duce planul la bun sfârşit, parohul s-a folosit de încrederea familiei sale, dar şi a enoriaşilor. Acesta ar fi indus în eroare, în afară de propria familie, alte 15 persoane, pe care le-a determinat să semneze, în calitate de giranţi, mai multe contracte de împrumuturi bancare, susţinând că banii astfel obţinuţi vor fi folosiţi pentru renovarea şi modernizarea bisericii şi a casei parohiale. Încă înainte de a-şi pune planul în aplicare, preotul i-a cerut sfatul contabilei din cadrul Protoieriei Mangalia, Iuliana Denisa Brătan, care şi-a dat acordul. În prezent, femeia a fost trimisă în judecată, alături de Petrea. Conform anchetatorilor, în perioada iunie 2004 - octombrie 2005, preotul şi contabila au intrat, în total, în posesia sumelor de 509.625,71 de lei şi, respectiv, 37.322 de euro. În 2005, toată tărăşenia a ieşit la iveală când oamenii au început să primească somaţii de la diferitele instituţii bancare pentru a achita mai multe datorii. Confruntat cu această situaţie, părintele a pretins că este vorba despre simple neînţelegeri, însă, la începutul anului 2006, preotul paroh a fugit din ţară, cu tot cu bani şi cu mai multe obiecte de cult din biserică. Acuzat de fapte grave, preotul rămâne de negăsit. Pe de altă parte, din declaraţiile pe care soţia sa le-a dat procurorilor, a reieşit faptul că, de aproape doi ani, fostul părinte ar fi în Italia, unde s-a stabilit bine-mersi, lăsându-şi de izbelişte soţia şi copiii minori. Băncile şi societăţile prejudiciate s-au constituit părţi civile în procesul penal, care urmează să se judece la Tribunalul Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii