Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:18 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sanctiuni drastice pentru cei care construiesc fara autorizatii

ro

18 Apr, 2003 00:00 810 Marime text

Amenzile sunt de la 25 la 75 de milioane de lei

Foarte multi cetateni considera ca daca au depus actele necesare pentru a obtine autorizatia de constructie, in cazul in care doresc sa-si construiasca o locuinta, pot demara lucrarile inainte de ridicarea actului in cauza. Cei mai multi dintre ei se apuca de constructie, ignorand cotele si, uneori, chiar si planul imobilului. Majoritatea celor care se apuca de construit inainte de a obtine incuviintarea primariei stiu ca pot fi sanctionati cu amenda contraventionala de la 25 la 75 de milioane de lei. Aceeasi amenda se aplica si celor pe care primaria ii descopera ca nu au realizat cotele prevazute in planul casei. Eliberarea unei autorizatii de constructie nu ar trebui sa dureze, in conformitate cu prevederile legale, decat maxim o luna de zile. Termenul standard de eliberare a unui astfel de act este de doua saptamani, dar este admisa o intarziere egala cu perioada standard de eliberare. De cele mai multe ori insa, cei care doresc sa-si construiasca o noua locuinta sau doresc sa o extinda pe cea veche asteapta de la sase la opt sau chiar 12 luni pana la eliberarea actului menit sa le permita demararea lucrarilor. Pentru ca foarte multe persoane care ni se adreseaza nu cunosc etapele obtinerii unei autorizatii, prezentam mai jos intregul demers. Actele necesare pentru eliberarea autorizatiei de constructie sunt: cerere-tip completata si semnata de catre proprietar (stampilata in cazul persoanelor juridice), copie legalizata titlu teren si, dupa caz, copie legalizata contract inchiriere/contract comodat/contract asociere, declaratie conform Legii 453/2001, proiect in 2 exemplare stampilate si semnate de arhitect, copie certificat urbanism, deviz de lucrari, avize si conditii mentionate in certificatul de urbanism, certificat de inmatriculare pentru persoanele juridice. Dupa ce constructia este ridicata in timpul legal admis de lege, ceea ce inseamna doi ani de la data eliberarii autorizatiei de constructie, proprietarul proaspatului imobil trebuie sa-si adune actele in alt dosar pe care sa-l depuna in cadrul primariei, pentru a i se intocmi procesul-verbal de receptie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii