Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:35 22 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Cluj Activitățile s-au desfășurat în municipiul Gherla, la Grădinița ”Căsuța Fermecată”

ro

17 May, 2024 14:27 304 Marime text
Nr. 209574/125 din 17 mai 2024
 
BULETIN DE PRESĂ
 
ACȚIUNI ÎN CLUJ-NAPOCA ȘI COMUNELE ARONDATE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE
 
În data de 16 mai a.c. a fost organizată o acțiune la nivelul Poliției municipiului Cluj-Napoca și a secțiilor rurale arondate, Apahida, Baciu și Florești pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu accent pe depistarea conducătorilor auto care încală regimul legal de viteză și a celor care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
Acțiunea s-a desfășurat în două etape respectiv 18.00-20.00 și 22.00-00.00.
 
În primul interval orar s-a acționat cu efective din cadrul Biroului Rutier, secțiilor urbane 1-7 și a secțiilor rurale Apahida, Baciu și Florești.
 
Astfel, în prima etapă au fost legitimate 129 de persoane, verificate 117 autovehicule, fiind constatate și aplicate 117 autovehicule, în cuantum de peste 33.000 de lei.
 
În acest context au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 6 pentru neutilizarea centurii de siguranță, 2 pentru folosirea telefonului mobil, iar alte pentru alte abateri.
 
Acțiune în zona C.R.E.I.C.
 
În cea de-a doua etapă, polițiștii Biroului Rutier împreună cu cei ai secțiilor urbane 1 și 7, cu sprijinul efectivelor din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca și a specialiștilor R.A.R., pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă normele rutiere, precum și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
 
În acest cadru au fost identificate 91 de persoane ce au făcut obiectul legitimării, verificate aproximativ 80 de autovehicule și aplicate 16 sancțiuni contreavenționale, în valoare totală de peste 12.000 de lei.
 
În urma activităților au fost reținute 13 certificate de înmatriculare și 1 permis de conducere.
Aceste activități vor continua și în următoarea perioadă!
 
 
ÎNTÂLNIRI CU PREȘCOLARI ȘI ELEVI ÎN MAI MULTE LOCALITĂȚI DIN JUDEȚ
 
 
Ieri, 16 mai a.c., polițiștii clujeni au fost alături de preșcolari, cărora într-un cadru relaxat, le-au prezentat teme legate de siguranța rutieră, de comportamentul pe care trebuie să îl adopte cu ceilalți copii și despre cum pot evita situații periculoase.
 
Regulile de siguranță rutieră – sfaturi esențiale pentru pietoni, deplasări în afara locuinței în siguranță, dar și autospecialele sau dotările polițiștilor au menținut atenția micuților.
 
Activitățile s-au desfășurat în municipiul Gherla, la Grădinița ”Căsuța Fermecată”, fiind prezenți polițiști rutieri din cadrul Poliției municipiului Gherla și în localitatea Sânnicoara, desfășurate de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida.
 
Siguranța copiilor reprezintă o prioritate, iar prin astfel de ateliere polițiștii își doresc să îi responsabilizeze pe cei mici asupra situațiilor care pot fi întâlnire și a importanței de a fi respectate anumite reguli.
 
De asemenea, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au petrecut dimineața alături de elevii școlii din localitatea Căpușu Mare, cărora le-au prezentat materiale cu rol preventiv, menite să îi responsabilizeze pentru a nu deveni victimele unor evenimente rutiere. În acest sens au fost desfășurate și activități practice în zona unei treceri pentru pietoni, ocazie cu care polițiștii i-au îndemnat pe elevi să traverseze strada doar prin locuri permise, să nu se lase distrați în acele momente de telefoanele mobile/căști, să fie siguri că au fost observați de conducătorii auto înainte de a se angaja în traversare.
 
Totodată, într-un cadru interactiv, polițiștii le-au prezentat acestora sfaturi esențiale pentru siguranța în on-line, fiind totodată abordate teme referitoare la prevenirea consumului de substanțe interzise – pericolul reprezentat, dar și referitoare la comportamentul antisocial și bulliyngului.
 

 
 
ACȚIUNI ÎN CLUJ-NAPOCA PENTRU PREVENIREA FURTURILOR ÎN MIJLOACELE DE TRANSPORT ÎN COMUN ȘI ÎN STAȚII
 
 
Ieri, 16 mai a.c., în jurul amiezii, polițiștii Secțiilor 1-7 Poliție Cluj-Napoca, împreună cu cei ai Biroului de Investigații Criminale, alături de jandarmi și polițiști locali au acționat în municipiul Cluj-Napoca, în stațiile și mijloacele de transport în comun cu scopul de a preveni furturile din buzunare sau din gențile pasagerilor.
 
În cadrul acțiunii au fost efectuate verificări în 57 de mijloace de transport public și au fost legitimate peste 90 de persoane, care prin comportament, au ridicat suspiciuni.
 
Amintim Campania ”Păzește-ți spatele”, derulată la nivelul inspectoratului, pentru prevenirea acestor infracțiuni.
 
Materialele video care însoțesc campania:
https://www.youtube.com/watch?v=rqIO061d3og&list=PL0IA9zK4UlehDjejKd7qbm47cjGKrBNIg&index=1&ab_channel=PrevenireCluj
https://www.youtube.com/watch?v=Ua83u5f8Mn0&list=PL0IA9zK4UlehDjejKd7qbm47cjGKrBNIg&index=3
https://www.youtube.com/watch?v=uUxiE3zSKxQ&list=PL0IA9zK4UlehDjejKd7qbm47cjGKrBNIg&index=5
https://www.youtube.com/watch?v=dKYd0QLQdZ8&list=PL0IA9zK4UlehDjejKd7qbm47cjGKrBNIg&index=5
 
 
ACTIVITĂȚI PENTRU PREVENIREA ABSENTEISMULUI
 
La aceeași dată, în intervalul orar 09.00-11.30, polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au acționat în proximitatea unităților de învățământ pentru prevenirea absenteismului școlar, precum și cu scopul combaterii faptelor antisociale sau de natură infracțională.
 
Totodată, polițiștii au acționat în 10 unități comerciale pentru informarea reprezentanților societăților în cauză, aflate în zona unităților școlare, cu privire la normele legale care interzic comercializarea băuturilor alcoolice și tutunul minorilor.
 
În urma acestor verificări au fost identificați 20 de elevi care absentau de la cursuri.
 
Această activitate a fost sprijinită de polițiști locali.
 
 
***
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii