Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:06 20 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Postul de director executiv la Direcția de Strategii și Fonduri Europene este vacant Ani Merlă a ieșit la pensie. A lucrat cu ultimii 3 edili ai municipiului. Cu ce avere a părăsit Primăria Constanța?(DOCUMENTE)

ro

19 May, 2024 17:00 2360 Marime text
  • Potrivit ultimului document, la încetarea raporturilor de muncă, Ani Merlă deține împreună cu soțul ei, Radu Merlă, șase terenuri (unul agricol și cinci intravilane), în județele Constanța și Tulcea
  • Este vorba despre un teren agricol de cinci hectare, cumpărat în comuna Lumina în 2001, urmat, în 2006, de un teren intravilan de 50 mp în Constanța, obținut în urma unui schimb
  • Lista continuă cu un teren intravilan de 2.800 mp, în comuna tulceană Chilia, cumpărat în 2008, unul intravilan de 2.140 mp, cumpărat în 2012, un altul de 500 mp cumpărat în 2013 și un al treilea, de 8.000 mp, cumpărat în 2020 de soții Merlă și Gabriela și Dănuț Florescu, ultimele trei terenuri fiind toate în Ovidiu
  • Fostul director din Primăria Constanța mai deține și 50% dintr-un apartament de 140 mp în municipiul Constanța și jumătate dintr-o casă situată în orașul Ovidiu în suprafață de 300 mp și dobândite în 2006, respectiv în 2015, în timpul activității sale în cadrul administrației publice locale
  • Încă din 2012, directorul din cadrul Primăriei Constanța a făcut investiții, inclusiv în pensii private și alte sisteme de acumulare în sumă de 1.042.694 lei. În conturile de lei și valută are în bănci mai are 14.000 lei din cei 40.000 de lei declarați anul trecut și 18.000 euro, față de cei 7.000 de euro din declarația de avere anterioară
  • În 2023, cu puțin timp înainte de pensionare și-a mai deschid două conturi în lei la două bănci comerciale: într-un cont a depus 9.187 lei iar în altul 63.230 lei.
  • În ultimul an fiscal, Ani Viorica Merlă a încasat de la Primăria Constanța salarii în sumă de 139.941 lei (n.r. salariul include și majorările de care a beneficiat ca personal nominalizat în derularea proiectelor cu finanțare europeană) iar de la Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Zona Metropolitană Constanța, 24.000 lei ca administrator delegat și alți 45.419 lei pe contract (n.r. nu se specifică obiectul contractului)
  • În ultimul an fiscal, soțul său Radu Merlă a avut venituri de 27.146 lei de la compania SC Oil Depol Service SRL care în 2022, a raportat 140 angajați, o cifră de afaceri de 41.415.002 lei și un profit de 2.603.913 lei
  • Radu Merlă mai figurează și în Ambient Car Wash SRL, Motor-SPort SRL, Prunus SRL și Oil-Depol Bioplant SRL
     
 



Ani Merlă a fost unul dintre cei mai cunoscuți și longevivi șefi din primăria Constanța. A ajuns în administrația locală pe vremea lui Mazăre, de atunci a schimbat 3 primari s-au schimbat. Ultima funcție deținută este cea de director executiv la Direcția Dezvoltare și Fonduri Europene.
 
Printr-o dispozție emisă de primarul Vergil Chițac s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu al acesteia pe 22.04.2024.
Practic, Ani Merlă a ieșit la pensie, după ce doi ani la rând și-a prelungit contractul de muncă cu Primăria Constanța, cu acceptul executivului administrației locale.


 
Până la organizarea concursului pentru postul de director executiv, după pensionarea lui Ani Merlă, conducerea Direcției Dezvoltare și Fonduri Europene a fost preluat de adjuncta sa, Carmina Ionela Popescu, în trecut, fost șef - Serviciul Pregătire și Implementare Proiecte POR din Primăria Constanța.
 
Potrivit declarației de avere completată la 30 de zile de la încetarea mandatului, Ani Viorica Merlă deține împreună cu soțul său, 5 ha de teren agricol în comuna Lumina și cinci terenuri intravilan, cu suprafețe care variază între 50 și 8.000 mp situate și Constanța, Chilia Veche, județul Tulcea și în orașul Ovidiu, județul Constanța.
 
Fostul director din Primăria Constanța mai deține și 50% dintr-un apartament de 140 mp în municipiul Constanța și jumătate dintr-o casă situată în orașul Ovidiu în suprafață de 300 mp și dobândite în 2006, respectiv în 2015, în timpul activității sale în cadrul administrației publice locale.

Încă din 2012, directorul din cadrul Primăriei Constanța a făcut investiții, inclusiv în pensii private și alte sisteme de acumulare în sumă de 1.042.694 lei. În conturile de lei și valută are în bănci mai are 14.000 lei din cei 40.000 de lei declarați anul trecut și 18.000 euro , față de cei 7.000 de euro din declarația de avere anterioară.
 
În 2023, cu puțin timp înainte de pensionare și-a mai deschid două conturi în lei la două bănci comerciale: într-un cont a depus 9.187 lei iar în altul 63.230 lei.


În ultimul an fiscal, Ani Viorica Merlă a încasat de la Primăria Constanța salarii în sumă de 139.941 lei (n.r. salariul include și majorările de care a beneficiat ca personal nominalizat în derularea proiectelor cu finanțare europeană) iar de la Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Zona Metropolitană Constanța, 24.000 lei ca administrator delegat și alți 45.419 lei pe contract (n.r. nu se specifică obiectul contractului)

În ultimul an fiscal, soțul său a avut venituri de 27.146 lei de la compania SC Oil Depol Service SRL.
 
Radu Merlă mai figurează și în Ambient Car Wash SRL, Motor-SPort SRL, Prunus SRL și Oil-Depol Bioplant SRL.
 
 
Oil Depol Service SRL

Societatea funcționează din 1998, cu sediul social pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 123A.

Asociați, cu cote egale în firmă sunt Dănuț Florescu și Radu Merlă. Dănuț Florescu este administratorul societății.

În 2022, societatea a raportat 140 angajați, la o cifră de afaceri de 41.415.002 lei, cu un profit de 2.603.913 lei.

Totodată, firma a încheiat 8 contracte de achiziții publice in valoare totală de 50.749.081,81 lei.
 
În declarația de interese, Ani Viorica Merlă a notat ca este administrator delegat la Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Zona Metropolitană Constanța, președinte la Asociația Consiliul Național pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă și membru în SLSAP (n.r. Sindicatul Salariaților din Adminstrația Publică).
 
 
Cum a evoluat averea fostei directoare din Primăria Constanța
 
Potrivit site-ului oficial al Primăriei Constanța, Ani Merlă are declarațiile de avere și interese publicate începând cu anul 2011.
 
În ce privește declarațiile anterioare completate de Ani Merlă, în 2012, aceasta a menționat terenuri în Constanța, Mamaia Sat și Chilia (jud. Tulcea) și două apartamente, unul în Constanța și altul în Mamaia Sat (deținut împreună cu familia Florescu).
 
În mai 2012, familia Merlă a vândut un teren către societatea soțului, Oil Depol Service, obținând astfel suma de 281.215 de lei. Depozitele bancare se ridicau la un total de 850.000 de lei, deschise în 2009, 2011 și 2012.
 
Veniturile familiei erau asigurate de salariul de la Primăria Constanța, firma Oil Depol Service, dar și funcția de cadru universitar pe care Ani Merlă o îndeplinea pentru două universități din Constanța.
 
În declarația din 2013, apar menționate două terenuri din Ovidiu și încă un apartament în Mamaia Sat, depozitele bancare se mențin la aceeași sumă, iar veniturile sunt asigurate din aceleași surse.
 
Potrivit declarației din 2014, depozitele bancare ale familiei Merlă se transformă într-un fond de investiții cu o valoare la zi de 744.399 lei și un depozit de 200.000 de lei. Dispar veniturile realizate prin prisma funcției de cadru universitar.
 
În declarația din 2015, Ani Merlă menționează un singur apartament în proprietatea familiei, dar dă informații despre șapte apartamente vândute în perioada 2014-2015 către Nicoleta Lefter, Ion Lăzărescu, SC Tecnovenca Control System SRL, Bertin Siro și Zappsa Ricardo, Nicoleta Tăndărescu, Anamaria și Florin Marius Bumb și, în final, Luminița Mirela Ghinet. În ce privește valoarea este menționată suma de 72.000 de euro.
 
Valoarea fondului de investiții crescuse la 795.682,28 de lei (la 22.05.2015).
 
În declarația următoare, din 2016, apare și casa de locuit din Ovidiu, construită în 2015, iar fondul de investiții are o valoare de 814.868,15 lei (la 23.05.2016).
 
Veniturile familiei încep să fie asigurate și de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – ZMC (unde Ani Merlă era „mentor stagii de practică“), dar și de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, unde directorul din primărie era evaluator.
 
În declarația din 2017, situația terenurilor și a apartamentelor deținute de familia Merlă se stabilizase, rămânând neschimbată față de anul anterior. Fondul de investiții era de 843.760,52 de lei la 14.06.2017.
 
În 2018, directorul din primărie menționează la capitolul venituri ș o chirie de 3.000 de lei, realizată prin „închiriere apartament prin procură de la fiu Merlă Radu“.
 
În 2019, Ani Merlă menționează la capitolul „venituri din cedarea folosinței bunurilor“ o moștenire constând într-un apartament în valoare de 37.500 de euro.
 
În declarația din 2020, este menționat contul în euro, deschis în anul precedent, cu o valoare de 12.000 de euro.
De asemenea, este menționat și contul în lei, cu o valoare la zi de 153.620 de lei și fondul de investiții deschis în 2012, care între timp a ajuns la o valoare la zi de 904.899,17 lei.
 
Potrivit documentului, completat la data de 12 mai 2021, Ani Merlă deținea împreună cu soțul ei, Radu Merlă, șase terenuri (unul agricol și cinci intravilane), în județele Constanța și Tulcea. Este vorba despre un teren agricol de cinci hectare, cumpărat în comuna Lumina în 2001, urmat, în 2006, de un teren intravilan de 50 mp în Constanța, obținut în urma unui schimb.
 
Drepturile salariale încasate în 2021 de la Primăria Constanța i-au asigurat șefei din Primăria Constanța un venit anual de 116.529 de lei, iar în calitate de administrator delegat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Zona Metropolitană Constanța a realizat un venit de 24.000 de lei, alți 8.960 de lei și 6.300 de lei provenind din contracte încheiate cu aceeași asociație.
 
 
În Secțiunea Document puteți consulta declarațiile de avere și interese completate de Ani Viorica Merlă în 2024, la 30 de zile de la încetarea mandatului.
 
Familia Florescu și declarația din 2011
 
Legat de familia Florescu, în anul 2009, cele două familii au construit împreună mai multe apartamente pe șapte terenuri din Mamaia Sat, așa cum reiese din declarația de avere completată în 2011 de Ani Merlă.
 
La momentul respectiv, directoarea din Primăria Constanța menționase, de asemenea, că deține și bijuterii din aur în valoare de circa 15.000 de euro, alte obiecte din metale prețioase în valoare de 3.500 de euro, dar și coliere cu pietre semiprețioase în valoare de 2.500 de euro.
 
Două apartamente fuseseră vândute în 2010 către Bogdan și Luminița Onoaie și, respectiv, Claudia Done, prețul fiind de 40.000 de euro în primul caz și 46.000 de euro în cel de-al doilea. Soțul său figura atunci ca director la Oil Depol Service și la Envirotech.
 
Pentru a reveni la declarația din prezent, soții Merlă dețin acum un apartament de 140 mp în Constanța, dobândit în 2006 în urma unui schimb, dar și o casă de locuit, în Ovidiu, de 300 mp, construită în 2015.
 
Merlă, rămâne deocamdată administrator Delegat la Zona Metropolitană Constanța
Potrivit declarației de interese, Ani Viorica Merlă rămâne deocamdată administrator delegat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Zona Metropolitană Constanța dar și președinte al Asociației Consiliului Național pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă – Constanța. 



    
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Declarații de avere Averea și interesele celui mai vechi director din Primăria Constanța. Ani Viorica Merlă – director executiv Direcția Dezvoltare și Fonduri Europene (DOCUMENTE)

Declarații de avere Ani Viorica Merlă – director executiv Direcția Dezvoltare și Fonduri Europene din Primăria Constanța (documente)

Declarații de avere Averea și interesele Carminei Ionela Popescu, adjunctul Direcției Dezvoltare și Fonduri Europene din Primăria Constanța (DOCUMENTE)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii