Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nopți de Groază în cinematografele din România începând cu 19 august

ro

21 Jul, 2011 23:24 2350 Marime text

image002.jpgBucurești, 20 iulie 2011: „Noapte de Groază" este cel mai nou film marca DreamWorks ce va fi disponibil pe marile ecrane atât în variantă 2D, cât și 3D. Filmul este munca unei echipe talentate ce va înspăimânta sălile de cinematograf din 19 august.

Acest film a avut parte de o distribuţie de succes care îi include pe Colin Farrel, Anton Yelchin, Cristopher Mintz- Plasse, David Tennant, Imogen Poots şi Toni Collette.

„Ceea ce ne-a plăcut foarte mult la acest scenariu este faptul că pe parcursul poveştii sunt momente de-a dreptul înfricoşătoare, dar şi momente pline de umanitate" spune regizorul Gillespie.

Povestea îl urmăreşte pe Charley Brewster (Anton Zelchin), un tânăr a cărui viaţă pare a fi perfectă: face parte din gaşca cea mai populară, iar prietena lui este fata cea mai frumoasă din liceu. Problemele încep atunci când Jerry (Colin Farrell) se mută în vecini. La început el pare a fi un tip de treabă, dar este ceva care nu pare a fi în regulă cu el, iar partea proastă este că nimeni nu îşi dă seama de acest lucru. După ce observă câteva lucruri ciudate în ceea ce îl priveşte pe noul vecin, Charley ajunge la o concluzie terifiantă: Jerry este un vampir care vânează în cartierul său.

Odată ce se lasă întunericul în sălile de cinema, Noapte de Groază va aduce în scenă o nouă generaţie de filme horror care nu se desprinde, totuşi, de unele elemente care aparţin filmelor horror clasice. Noapte de Groază este genul de film care îi va purta pe spectatori într-o călătorie înspăimântătoare, dar amuzantă.

„Există filme înspăimântătoare cu vampiri şi filme romantice cu vampiri. Era timpul să apară şi un film înspăimântător, dar amuzant". - Alison Rosenzweig, producător.

despre: Noapte de Groază

Gen:Horror

Premiera: 19 August 2011

Durată:101 minute

Distribuție: Anton Yelchin, Colin Farrell, Christopher Mintz-Plasse, David Tennant, Imogen Poots și Toni Collette

Regizor:Craig Gillespie

Producător:Michael De Luca, Alison Rosenzweig

Scenarist:Marti Noxon

Bazat pe povestea filmului "Noapte de Groază" scris de Tom Holland

Charley Brewster (Anton Yelchin) trăiește viața perfectă -face parte din gaşca cea mai populară, iar prietena lui este fata cea mai frumoasă din liceu. Problemele încep atunci când un străin, Jerry (Colin Farrell), se mută în vecini. La început el pare a fi un tip de treabă, dar este ceva care nu pare a fi în regulă cu el, iar partea proastă este că nimeni nu îşi dă seama de acest lucru. După ce observă câteva lucruri ciudate în ceea ce îl priveşte pe noul vecin, Charley ajunge la o concluzie terifiantă: Jerry este un vampir care vânează în cartierul său. Nu poate să convingă pe nimeni de acest lucru și se hotătăște să rezolve problema singur.

Despre Cineforum

Forum Film, compania care se ocupă începând cu anul 2010 de distribuţia peliculelor Disney în Romania, administrează conţinutul platformei integrate de comunicare www.cineforum.ro. Acest site va asigura o mai bună comunicare atât cu partenerii, cât şi cu jurnalştii şi cu iubitorii de filme. Cineforum are ca scop oferirea celor mai noi materiale despre filmele ce urmează să apară şi cele ce sunt deja prezente în cinema. Pe blog puteţi găsi diverse informaţii: de la recenzii şi articole până la concursuri cu premii. Materialele ce se regăsesc pe site sunt complete şi foarte bine structurate, oferind un acces continuu la detalii ale filemelor distribuite de Forum Film în România.

Despre Forum Film

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii