Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:20 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa DIICOT - 10.03.2016

ro

10 Mar, 2016 14:55 1909 Marime text

     Urmare comunicatului din data de 09.03.2015 prin care se preciza că procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi  au efectuat un număr de 28 de percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale unor persoane precum şi la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi – rutier în vederea destructurării unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile din tutun precizăm următoarele:

    La data de 10.03.2016, procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor:

    Filipescu Dmitrian pentru săvârşirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată în formă continuată, ambele în concurs real,

    Sălceanu Costel pentru săvârşirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată în formă continuată, ambele în concurs real,

    Sefer Panfil pentru săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată în formă continuată, ambele în concurs real,

    Racu Daniel – agent de poliţie în cadrul ITPF Iaşi – SPF Galaţi  pentru săvârşirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la contrabandă calificată în formă continuată, complicitate la contrabandă în formă continuată şi luare de mită în formă continuată (3 infracţiuni), toate în concurs real.

    În cauză, există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii Sălceanu Costel, Filipescu Dmitrian, Racu Daniel, Sefer Panfil, Ionescu Tincuţa au constituit un grup infracţional organizat la care, ulterior,  au aderat şi alte persoane, în vederea obţinerii de importante beneficii materiale prin săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu produse din tutun, provenite din Republica Moldova.

    S-a reţinut că în perioada iunie 2015 – martie 2016, inculpaţii au introdus, în mod ilegal, din Republica Moldova în România, prin P.T.F. Galaţi Rutier, prin sustragerea de la controlul vamal o cantitate de peste 162.588 pachete de ţigări fără timbru de accizare sau cu timbru emis de Republica Moldova, în valoare de peste 1.650.000 lei, din care un număr de 3.714 pachete ţigări au fost reţinute de organele de urmărire penală în urma activităţilor de constatare directă.

    În sarcina inculpatului Racu Daniel – agent de poliţie în cadrul I.T.P.F. Iaşi – Sectorul Poliţiei de Frontieră Galaţi, s-a reţinut că, acţionând în cadrul grupului, împreună cu membrii acestuia, prin mai multe acţiuni repetate desfăşurate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ajutat membrii grupului să introducă, în mod ilegal, din Republica Moldova în România, prin P.T.F. Galaţi Rutier, prin facilitarea intrării în ţară, prin sustragerea de la controlul vamal a unor cantităţi importante de ţigări, primind de la membrii grupului infracţional suma totală 7.000 euro şi produse în valoare de 3.000 euro, în vederea neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

    Faţă de inculpata Ionescu Tincuţa s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar cu obligarea acesteia de a nu părăsi municipiul Galaţi.

    Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost găsite şi ridicate un număr total de 1.280 pachete de ţigări ce prezentau timbre de accizare emise de autorităţile fiscale ale Republicii Moldova sau fără timbre de accizare, sumele totale de 21.790 lei şi 4.300 euro.

    La data de 10.03.2016, inculpaţii vor fi prezentaţi la Tribunalul Galaţi cu propunere de arestare preventivă.

    Activităţile de urmărire penală au fost efectuate împreună cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.a
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii