Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:40 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Tradiţie şi istorie de 1 Decembrie la Cumpăna (galerie foto)

ro

01 Dec, 2017 17:46 584 Marime text
Cu mic, cu mare, cumpănenii au ieşit din case, astăzi, şi au mers în centrul comunei constănțene, acolo unde, cu steaguri în mâini, au salutat militarii si autorităţile locale.
 
În cinstea Zilei Naţionale, la Cumpăna au defilat militari ai subunităţii din cadrul UM 01737 Topraisar. 
 
Intonarea imnului de stat al României a dat startul activităţilor. După acest moment solemn, preoţii din localitate au oficiat o slujbă de Te Deum, urmată de ceremonialul depunerii de coroane de flori la Monumentul Eroilor și de premiere a veteranilor de război ai comunei Cumpăna, Ion Ceapă, în vârsta de 100 ani, și Gheorghe Crăciun, în vârstă de 95 ani.
 
În incinta Casei de Cultură din localitate a avut loc un spectacol tematic susţinut de copiii celor două grădiniţe din localitate, elevi ai Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” și membrii ansamblul folcloric „Muguraşii Cumpenei’’.
 
Primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, prezentă la cea de-a 126-a ședință plenară a Comitetului Regiunilor de la Bruxelles, a transmis prin reprezentantul său, viceprimarul comunei Cumpăna, Florin Neagu, tuturor celor prezenţi, dar şi celor de acasă, un mesaj emoţionant, îndemnându-i la unitate şi iubire:
 
Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care ne-am născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară.
 
Pentru toţi cei prezenţi astăzi, aici, la Cumpăna, precum și pentru toţi românii de pretutindeni, spunem:
 
La mulți ani, români!
 
La mulți ani, România!

Ti-a placut articolul?

Comentarii