De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
01:40 18 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

96 de persoane au solicitat protecția statului român de la începutul anului

ro

14 Feb, 2016 14:23 487 Marime text
 
Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) au înregistrat, în acest an, 96 de cereri de azil, cei mai mulți solicitanți fiind pakistanezi, sirieni și irakieni, în general bărbați, cu media de vârstă între 18 și 34 de ani.
 
Conform IGI, cererile sunt analizate și procesate de către ofițeri special desemnați din cadrul Centrelor Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din București, Timișoara, Giurgiu, Rădăuți, Galați și Maramureș. Polițiștii examinează individual fiecare cerere.
 

"Potrivit legislației naționale în materie de azil, în România se recunoaște statutul de refugiat, la cerere, cetățeanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naționalitate, opinii politice sau apartenență la un anumit grup social, se află în afara țării de origine și care nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu dorește să solicite protecția respectivei țări, precum și apatridului care, aflându-se, din motivele menționate anterior, în afara țării în care avea reședința obișnuită, nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu dorește să se întoarcă în respectiva țară și cărora nu li se aplică cauzele de excludere de la recunoașterea statutului de refugiat", arată IGI.

 
De asemenea, se acordă protecția subsidiară cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive întemeiate să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios și care nu poate sau, din cauza acestui risc, care nu dorește protecția acelei țări și căruia nu i se aplică cauzele de excludere de la acordarea acestei forme de protecție.
 
Prin risc serios se înțelege condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse, tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante sau o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern sau internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă. Potrivit IGI, în prezent, în România sunt înregistrați aproximativ 2.600 de beneficiari ai unei forme de protecție internațională.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii