Ziua Dobrogei, încă o sărbătoare confiscată de politic 14 noiembrie, ziua în care România ne-a luat în braţe

Între 14 şi 18 noiembrie 1878, Dobrogea a trăit momente istorice comparabile cu evenimentul petrecut cu patru secole în urmă, când ţinutul danubiano-pontic intra în componentă Ţării Româneşti. Începând de anul acesta, Ziua Dobrogei va fi marcată aşa cum se cuvine, întrucât, la 9 septembrie, Camera Deputaţilor a votat ca această zi să fie marcată drept sărbătoare naţională. Din păcate, prima manifestare de acest fel este umbrită de o mare tragedie, cea petrecută la sfârşitul lunii trecute în clubul Coelctiv din capitală. Pentru a cinsti memoria celor plecaţi prea devreme dintre noi, autorităţile locale au ales să restrângă programul dedicat acestei zile.
 
În mijlocul lui noiembrie 1878, la Babadag, Tulcea şi Constanţa au sosit primele unităţi ale armatei române, abia reîntoarsă din glorioasă bătălie care dăduse ţării independenţa şi dreptul de a reveni în ţinuturile maritime strămoşeşti. Însă autorităţile române au preluat oficial administraţia Dobrogei la 23 noiembrie 1878, deşi trupele ţariste au continuat să staţioneze aici şi la începutul lui 1879, la aproape un an de la semnarea păcii.

Moment bun de făcut capital de imagine

Ca orice mare eveniment, politicul nu putea să nu se alipească acestei mari sărbători. Iniţiatorul Legii nr. 230/2015 privind instituirea zilei de 14 noiembrie - Ziua Dobrogei, senatorul Chirstian Gigi Chiru, promitea în urmă cu câteva săptămâni că va reuşi, poate, să intre în Cartea Recordurilor, însă efortul său va fi minim.
 
După fostul primar al capitalei, Sorin Oprescu, care a plasat Bucureştiul în topul celui mai lung cârnat, cea mai mare ciorbă de burtă şi cea mai mare salată de legume, venea rândul Constanţei de a face o ispravă demnă de Cartea Recordurilor: cea mai mare geampara. Abia miercuri, la aproape două săptămâni de la tragedia din clubul Colectiv, senatorul Gigi Chiru a anunţat că nu va mai organiza această acţiune, retrăgându-şi solicitarea de la Guinness World Record.
 
Şi Consiliul Judeţean Constanţa este implicat în evenimente dedicate Zilei Dobrogei. Ieri însă, vicepreşedintele Cristinel Dragomir a anunţat că manifestările dedicate acestei zile au fost restrânse. „România nu a mai trecut niciodată printr-o astfel de nenorocire“, a declarat Dragomir.
 
De aceea, sâmbătă, în locul Horei Dobrogene, al momentului de defilare a Gărzii şi al spectacolului oferit de ansamblurile folclorice româneşti şi ale etniilor din Dobrogea, va avea loc, în sala „Remus Opreanu“ din cadrul CJC, o şedinţă solemnă, la care vor participa consilierii judeţeni, locali, reprezentanţii mai multor instituţii şi parlamentari. Tot atunci vor fi înmânate plachete celor care şi-au adus contribuţia la marcarea evenimentului care a condus la reintegrarea Dobrogei la Statul Român.

Portul Constanţa devine poarta României

După Unirea Principatelor, în 1859, restabilirea autorităţii statului român asupra Dobrogei, străveche provincie istorică românească, poate fi socotită ca fiind a doua etapă fundamentală a procesului de desăvârşire a unităţii de stat a românilor. Nouă faţada maritimă, în lungime de 240 km, împreună cu portul său, Constanţa, deschidea României o largă fereastră spre mările şi oceanele lumii.
 
Astfel, istoria Dobrogei demonstrează cu putere un adevăr fundamental: acela că jugul asupririi străine poate frâna sau întârzia pentru un timp evoluţia unui popor, dar nu poate împiedica realizarea aspiraţiilor sale legitime dacă el este hotărât să lupte până la capăt cu fermitate şi eroism.

„Desfiinţăm dijma de orice natură“

Lunga aşteptare a populaţiei dobrogene tânjind după România a încetat la 14 noiembrie 1878 - în marea zi a unirii efective a Dobrogei cu România. Dobrogea, tărâm binecuvântat, scăldat deopotrivă de Dunăre şi mare, a fost mereu disputată între România şi Bulgaria, între Ţara Românească şi Imperiul Otoman, între greci şi daci.
 
„Noi Carol I,
«Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională»

Domn al Românilor
«La toţi de faţă şi viitor sănătate»
Locuitorilor Dobrogei“.
 
Acesta era începutul unui document care a stat la baza formării Dobrogei de astăzi ca regiune din România. Constituţia Dobrogei este actul care a luat fiinţă odată cu faptele din ziua de 14 noiembrie 1878, atunci când, după disputele cu Marile Puteri, Dobrogea a revenit României. La 14 noiembrie, la Brăila, în prezenţa lui Mihail Kogălniceanu, autorul proiectului, a prim-ministrului I.C. Brătianu, a generalului Gheorghe Anghelescu, domnitorul Carol a citit Ordinul de zi, care începea cu paragraful pe care l-am redat mai sus.
 
„Marile puteri europene, prin tratatul din Berlin, au unit ţara voastră cu România. Voi de acum atârnaţi de un Stat, unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea, desbătută şi încuviinţată de naţiune, otărăşte şi o cârmuieşte. Cele mai sânte şi mai scumpe bunuri ale omenirei, viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţiuni, pe care o râvnesc multe naţiuni“, se menţiona în Constituţia Dobrogei.
 
Odată revenită României, locuitorii Dobrogei au fost nevoiţi să se adapteze şi noilor dări. Carol I i-a înştiinţat mai întâi pe locuitorii noii provincii ajunse la România despre faptul că le vor fi desfiinţate unele taxe şi, mai mult, erau scutiţi de plata dărilor până la începutul anului următor.
 
„În curând, provincia voastră pe calea constituţională va primi o organizaţiune definitivă, care va ţine seama de trebuinţele şi de moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornice posiţiunea voastră cetăţenească. Până atunci autorităţile române au ca întâia îndatorire de a cerceta şi îndestula trebuinţele voastre, de a îngriji de bunul vostru trai, de a vă face a iubi ţara la a căreia soartă de acum este lipită şi soarta voastră. Ca întâia, a părinteştei noastre îngrijiri pentru voi, a dorinţei noastre de a uşura greutăţile voastre“, se arată în Constituţia Dobrogei.

Taxele pe care oamenii Dobrogei de atunci le plăteau aveau denumiri specifice Imperiului Otoman.

„Noi desfiinţăm dijma de orice natură pentru anul 1879. De la 1 lanuarie 1880 va fi înlocuită prin o dare bănească mai dreaptă şi mai uşoară pentru agricultori.

Emeleacul (n.r. impozit pe capitalul imobiliar din oraşe şi sate), impozitul pe venitul imobiliar din oraşe, Temetuatul (n.r. impozitul de 3 la sută asupra lucrului agricultorilor şi meşteşugarilor), impozitul asupra chiriei, a cârciumilor, cafenelelor, băcănielor, hanurilor, toate acestea se vor preface de la 1 lanuarie 1879 într-o dare bănească mai uşoară şi mai dreaptă; iară Bedelul (n.r. impozit pentru scutirea din armată), darea Entizab (n.r. taxa de 2 şi 1/2 la sută pe vânzarea vitelor) şi taxa pe mori se desfiinţează cu totul“, se arată în introducerea Constituţiei Dobrogei, făcută noii provincii care ajunsese la România.

Primă sărbătoare reunea 5.000 de suflete

În acea zi memorabilă a lui noiembrie 1878, prinţul Carol a lansat din Brăila „Proclamaţia către dobrogeni“ şi „Înaltul ordin de zi“ către armată, iar primele unităţi militare au trecut Dunărea pe la Brăila şi Galaţi, fiind întâmpinate peste tot în Dobrogea cu o imensă bucurie. Apele fluviului uneau inimile, speranţele şi năzuinţele românilor.
 
Constanţa a trăit momentul sărbătoresc al primirii armatei române abia la 23 noiembrie, după Tulcea, stabilită atunci drept capitală a regiunii, şi Babadag. Steaguri tricolore fluturau pretutindeni în oraş, iar în port navele diferitelor state arboraseră marele pavoaz cu sute de drapele. Peste 5.000 de persoane au participat la festivităţi, alături de constănţeni fiind prezenţi mulţi alţi dobrogeni, veniţi din localităţile apropiate.

Reîntregirea

Toamna lui 1918 a înclinat definitiv balanţa armelor de partea Antantei pe Frontul de Vest, deruta previzibilă a Puterilor Centrale determinând conducerea politico-militară a României să reintre în „Marele Război“ pentru a elibera teritoriile ocupate de forţele militare străine şi în speranţa împlinirii idealului „Marii Uniri“. După ce, la 29 septembrie 1918, Bulgaria s-a recunoscut înfrântă de Antanta, Dobrogea a rămas ceva vreme sub ocupaţia germană, dar în decursul lunii octombrie, unităţile armatei Mackensen s-au retras la rândul lor, astfel că armistiţiul cu Germania (11 noiembrie 1918) avea să găsească România şi în stăpânirea teritoriului dintre Dunăre şi Marea Neagră.

Populaţia dobrogeană a reuşit să înlăture în mod rapid toate vicisitudinile create de război. Unirea tuturor românilor într-un singur stat naţional de 295.000 de kilometri pătraţi, cu 18,5 milioane de locuitori, şi stăpânirea unui litoral de 460 de kilometri între gura Nistrului şi Ecrina (Ecrene în turceşte) au adus Dobrogei o prosperitate deosebită, cum o demonstrează nivelul dezvoltării sale generale din perioada interbelică.
 
Sursa: Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, „Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare. Dobrogea“, 1979.