Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:16 21 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea #memoriateatruluiconstănțean 90 de ani de la nașterea actorului Jean Ionescu, directorul cu cel mai îndelungat mandat la Teatrul de Stat. Interviu acordat în anul 1966

ro

09 Jun, 2018 00:00 686 Marime text
Jean Ionescu s-a născut pe 9 iunie 1928, la Constanța, și a fost director al Teatrului de Stat Constanța timp de două mandate: 1958-1969, respectiv 1972-1984. A fost căsătorit cu Vița Ionescu, actriță la secția de estradă a Teatrului Dramatic Constanța. A încetat din viață pe 16 ianuarie 1994.
 
În anul 1966 acorda un amplu interviu revistei „Tomis“, alături de alte cinci personalități ale scenei românești: Ion Coman, Gheorghe Leahu, Ion Maximilian, Victor Pop și Petru Stoican.
 
- Ce părere aveți despre problema profilului teatrului?
 
- Noțiunea de teatru, în adevăratul sens al cuvântului, nu mai reclamă și stabilirea unui profil anume. Teatrul este răspânditor de cultură și numai când vrei să-l definești în acest sens ai spus totul.
Că într-un oraș mare, cu mai multe teatre, se obișnuiește uneori să se facă o diferențiere, faptul poate fi explicat prin necesitatea de a exista acolo, de pildă, un teatru care să aibă mai multe spectacole pentru tineret sau altul care să reprezinte mai multe spectacole în mediul sătesc – cum se întâmplă în București cu Teatrul pentru copii și tineret sau cu Teatrul regional. Și aici însă limitele sunt relative.
 
În majoritatea cazurilor însă, îndeosebi în regiuni, teatrele sunt datoare să răspundă tuturor categoriilor de spectatori și să înmănuncheze obligat opere reprezentative din diferite domenii și epoci.
Drămuirea proporțiilor sau crearea unui stil stabilesc personalitatea dar nu profilul, care în asemenea condiții este inadecvat.
 
- În funcție de ce criterii a fost fixat repertoriul teatrului dvs. pentru stagiunea viitoare? Care sunt, după opinia dvs., modalitățile de promovare a unei valoroase dramaturgii originale?
 
- Pe linia ultimelor stagiuni, repertoriul anului ce vine se situează în contextul valorilor certe ale dramaturgiei (Ibsen, Moliere, Gorki, Brecht), care se vor adăuga la reluările lui Shakespeare, Lope de Vega, Pirandello, alcătuind un certificat de calitate.
Nu abdicăm însă nicio clipă de la îndatoririle noastre față de ceea ce am considerat întotdeauna esențial în această direcție: promovarea cu predilecție a dramaturgiei naționale. În acest sens și stagiunea ce vine va aduce o premieră pe țară și probabil și un debut.
 
Totodată însă, ne-am îndreptat atenția și asupra unor piese românești care, în ciuda unor calități, nu s-au bucurat de o prea largă răspândire în repertoriile teatrelor noastre - e vorba de „Prietena mea Pix“ de V. Em. Galan și „Nunta lui Figaro“ de Al. Kirițescu. Dar interesul față de dramaturgia originală e cu atât mai sporit cu cât această problemă te preocupă în fiecare clipă. Așa încât niciodată nu e bine să pui punct când răspunzi la această întrebare. Ca să promovezi dramaturgia originală, trebuie să crezi în ea, să fii capabil să-ți dezlănțui pasiuni fără prejudecăți și temeri. Aplicând o asemenea modalitate, n-am avut numai izbânzi, dar și când le-am obținut, necazurile au fost cu mult întrecute. Nu există rațiunea existenței unui teatru fără contribuția lui la îmbogățirea repertoriului național.
 
- Care este locul tânărului actor în teatrul pe care-l conduceți și cum se manifestă grija față de el?
 
- Despre un loc anume al tânărului actor în teatrul nostru nu se poate vorbi, din simplul motiv că la noi toți sunt tineri. Credem că grija față de un actor tânăr se remarcă acolo unde există un simț al măsurii. Pentru că mai ucigătoare decât neutilizarea, este acordarea unor sarcini pe care să nu le poți duce, sădindu-ți-se astfel în suflet, o dată cu eșecul, neîncrederea în propriile forțe și pierderea elanului.
 
- Ce părere aveți despre denumirea teatrului dvs.?
 
Numele unui teatru trebuie să aibă o anume semnificație bine chibzuită. Când încă nu l-ai găsit, îl cauți sau îl aștepți. E mai bine așa, decât să-l pui la întâmplare.
 
- Expuneți-vă opiniile cu privire la critica de teatru.
 
- Ce părere poți avea despre critică, atunci când ea face parte integrantă din procesul muncii noastre? Numai că ea trebuie să existe, s-o simți alături și la bine și la rău. În orașul nostru, aproape că am putea să cităm din Caragiale: „e sublimă... dar lipsește cu desăvârșire“. Iar în ceea ce privește critica de la centru, când are timp, se ocupă și de noi (ar fi nedrept să nu recunoaștem că în ultima vreme și-a mai găsit timp). Dar dacă critica se încadrează în procesul muncii noastre, o vrem permanent și mai ales competentă.
 
- Vă rugăm să răspundeți la o întrebare care ați dori să vă fie adresată.
 
- Pe această linie, în loc de a răspunde la o nouă întrebare pe care să ne-o fixăm noi, așa cum ne invită redacția, mai bine lansăm o contrainvitație, de a ni se dovedi interesul pe care revista „Tomis“ credem că trebuie să ni-l acorde în consemnarea și comentarea critică a artei noastre.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii